
După o lungă perioadă de creștere, sectorul construcțiilor va avea în următoarele trei luni o tendință de stabilitate, potrivit estimărilor managerilor din domeniu.
Activitatea din industria prelucrătoare, comerțul cu amănuntul și serviciile vor înregistra în continuare creșteri. Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Național de Statistică (INS) în rândul managerilor întreprinderilor, se menține o tendință pozitivă pentru trimestrul întâi, atât pentru volumul producției din industria prelucrătoare (sold conjunctural +6%), cât și pentru stocul de contracte și comenzi (sold conjunctural +9%).
În construcții, volumul producției și al stocului de contracte și comenzi se va stabiliza în perioada ianuarie-martie, comparativ cu cele trei luni anterioare, aceeași tendință de echilibru fiind preconizată și pentru numărul de salariați.
Prețurile lucrărilor vor crește în perioada analizată, potrivit estimărilor managerilor.
În sectorul comerțului cu amănuntul, managerii se așteaptă la un avans al vânzărilor de mărfuri, pe total activitate, dar de intensitate mai mică față de previziunile din luna decembrie.
Potrivit INS, situația economică va înregistra un trend pozitiv, dar într-un ritm mai moderat. În sectorul de servicii, în ultimele trei luni situația economică a fost apreciată ca fiind bună, atât pe total activitate (sold conjunctural +23%), cât și pe grupe de mărime a întreprinderilor. Conform estimărilor, cererea de servicii își va menține, pentru următoarele trei luni, pe ansamblul sectorului, trendul ascendent (sold conjunctural +32%).
Prețurile de vânzare sau de facturare a prestațiilor din domeniu vor înregistra un avans în perioada ianuarie-martie (sold conjunctural +34%).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















