Compania aeriana Emirates din Dubai (Emiratele Arabe Unite) a anuntat incheierea unui acord privind achizitionarea a 13 aeronave Boeing 777, in valoare de trei miliarde de dolari, transmite Reuters.
Tranzactia presupune cumpararea de la Boeing Co. a patru modele cu fuzelaj de dimensiuni mari 777-300ER, cu raza mare de actiune, si optiunea de a achizitiona alte noua aparate.
Compania Emirates a afirmat ca vrea sa-si extinda, pana in anul 2007, flota de modele Boeing 777, ajungand la un numar de 51 de avioane, inclusiv cele in leasing.
Presedintele Emirates, seicul Ahmed bin Saeed Al Maktoum, a afirmat ca nu s-a hotarat inca ce motoare vor echipa noile avioane. Modelele 777 sunt echipate cu propulsoare produse de compania britanica de motoare de aviatie Rolls-Royce.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















