Home Economic-Financiar Exporturile de miere, în scădere cu 25% în primul trimestru

Exporturile de miere, în scădere cu 25% în primul trimestru

DISTRIBUIŢI

România a exportat în primul trimestru din acest an o cantitate de 1.267 tone de miere naturală, în scădere cu aproape 25% față de perioada similară din 2010, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) privind comerțul cu produse agroalimentare.
Încasările din exporturile de miere naturală au totalizat, în primele trei luni, 4,013 milioane euro, cu peste 500.000 de euro mai puțin față de cele 4,572 milioane euro din aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit datelor MADR, valoarea importurilor de miere în primele trei luni din 2011 a depășit 789.456 euro, pentru o cantitate de 260,7 tone, în timp ce în aceeași perioadă a anului trecut a totalizat 434.440 euro pentru 230,7 tone de miere aduse de pe piața externă.
Atât exporturile cât și importurile de miere au fost realizate în/din țările UE și cele extracomunitare.
România deține la ora actuală locul patru în Europa din punct de vedere al producției de miere, după Germania, Franța și Ungaria, cu circa 20.000 de tone anual, și locul șapte la numărul de familii de albine, cu aproape 1,2 milioane, potrivit Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACAR).

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.