Negociatorul-sef al Fondului Monetar International pentru Romania, Neven Mates, a solicitat ministrului transporturilor, constructiilor si turismului, Miron Mitrea, sa continue restructurarea retelei de cale ferata, cu accent pe traseele cu trafic redus, dar care presupun costuri ridicate.
Oficialul FMI a declarat, ieri, in cadrul unei intalniri cu ministrul de resort, ca modul in care a fost realizata restructurarea personalului CFR reprezinta o realizare importanta pentru guvern si ca aceasta masura va avea un rol important in desfasurarea negocierilor cu institutia pe care o reprezinta.
Ministrul Miron Mitrea a afirmat ca 3.000 de kilometri de cale ferata (aferenti traseelor cu trafic redus) pot fi inchisi imediat.
-Din decembrie vom incepe sa dam spre concesionare mai multe trasee sau sa le inchidem. Interesul operatorilor privati (pentru aceste trasee) este foarte mare. Sunt zone care si in acest moment ar putea fi incredintate-, a spus Mitrea. El a precizat ca angajatii serviciilor de intretinere a respectivelor tronsoane nu vor fi disponibilizati, existand posibilitatea ca acestia fie preluati de operatorii privati care vor concesiona liniile de cale ferata. -Daca (operatorii privati) nu sunt de acord, angajatii vor lucra in continuare la CFR-, a spus, citat de Mediafax, ministrul Mitrea, care a adaugat ca programul care va stabili toate masurile in acest sens va fi finalizat in termen de sase luni. Negociatorul-sef al FMI pentru Romania, Neven Mates, a inceput in aceasta saptamana discutiile cu autoritatile romane pe marginea noului acord de colaborare cu institutia financiara internationala. Potrivit oficialilor romani, viitorul acord cu FMI va fi, cel mai probabil, unul de tip -precautionary stand-by-, care contine angajamente in privinta politicilor macroeconomice, sumele de bani care pot fi imprumutate fiind insa utilizate doar in cazuri de urgenta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















