Acasă Politic Inalta Poarta a PSD scoate dregatoriile la vanzare

Inalta Poarta a PSD scoate dregatoriile la vanzare

DISTRIBUIȚI

Membrii PSD din administratie, actuali sau viitori, trebuie sa-si plateasca scaunul cu varf si indesat. Dupa tot felul de teorii despre selectia liderilor si a candidatilor partidului, dupa inventarea grilelor de evaluare a activitatii, in vederea promovarii -celor mai buni-, conducerea PSD a ajuns, in sfarsit, la esenta bisnisului electoral. Aflat la Botosani, unde a participat la lucrarile Consiliului judetean, secretarul general al PSD, Dan Matei Agathon, a pus punctul pe i-ul intereselor electorale ale partidului de guvernamant, afirmand in fata localnicilor social-democrati ca membrii PSD care doresc sa candideze la o functie sau, mai bine zis, sa le pastreze pe cele actuale trebuie sa contribuie la fondul de campanie al partidului. Precizand ca se refera doar la membrii de partid si la functiile politice ocupate de acestia, Agathon s-a exprimat transant: -Orice campanie electorala costa bani. Acesti bani pot sa vina din cotizatii sau din donatii. Cum din cotizatii n-am reusit sa strangem pana acum suficient, e nevoie de crearea unui fond unic. De cine poate fi alimentat acest fond, daca nu de cei care au obtinut, prin victoria in alegeri a partidului, functii. Si ma refer aici, in primul rand, la ministri, secretari de stat, subsecretari de stat, oameni din administratie sau membri in consilii de administratie. Or, eu am spus urmatorul lucru. Daca acestia vor sa-si pastreze aceste functii, este obligatoriu ca partidul sa castige alegerile. Ca sa castige, e nevoie ca ei sa vina benevol si sa doneze in acest fond. Bush, de pilda, si-a strans deja jumatate din fondul pentru campanie oferind dineuri pentru care oamenii platesc intre 2.000 si 10.000 de dolari. Noi n-am vrut sa facem astfel-.


Conducerea PSD este constienta ca, dincolo de activitatile politice si administrative, fruntasii partidului in teritoriu desfasoara si alte activitati, cu caracter privat. Avand in vedere ca succesul acestora din urma depinde in mare masura de exercitarea in interes personal a unor functii publice, functii asigurate, la urma urmelor, de partid, este -firesc- ca o parte din beneficii sa revina partidului. Criteriul e clar: cine nu se descurca, cine nu face bani din functie, acela nu este competent si nu poate sa ocupe acea functie.

Platesc, deci exist sau platesc, deci castig

Plata pe -scaun-, ceruta membrilor PSD, este completata cu evaluarea nivelului de incasari pentru sustinerea campaniei electorale. Potrivit lui Dan Matei Agathon, doar 20% din cotizatii au fost achitate, iar daca acestea s-ar incasa la zi, partidul ar trebui sa aiba in conturi aproximativ 150 miliarde de lei, bani suficienti pentru sustinerea campaniei electorale. -Din pacate, nu avem nici 20% din acesti bani si, din acest motiv, modul in care au fost incasate cotizatiile va fi un criteriu de performata atunci cand se vor valida propunerile cu candidati. Avand in vedere aceasta situatie, avem nevoie de donatii si cine vrea sa ajunga sa candideze pentru o functie sau sa si-o mentina pe cea deja obtinuta trebuie sa contribuie la fondul de campanie-, a spus Dan Matei Aghaton. Practic, membrii PSD din administratie vor fi obligati sa adune fonduri cat mai mari pentru partid daca doresc sa aiba sustinerea politica a acestuia.

Un milion pe luna de la gura fruntasilor partidului

In plus, PSD intentioneaza sa infiinteze un fond de campanie electorala la care trebuie sa contribuie toti parlamentarii, directorii de servicii descentralizate si oamenii de afaceri apropiati partidului de guvernamant care vor sa-si mentina pozitiile. Dan Matei Agathon a declarat in acest sens, conform Mediafax: -Alegerile se fac oriunde cu bani. Pentru a asigura sumele necesare vom introduce un fond de campanie electorala la care sa contribuie oameni de afaceri, care se afla alaturi de noi, parlamentari, directori de servicii descentralizate si altii-.

Secretarul general al PSD a spus ca asemenea contributii la fondul de campanie electorala nu vor fi luate de la persoane juridice, ci de la persoane fizice, oameni de afaceri apropiati PSD sau de la directorii de servicii descentralizate, daca acestia doresc sa-si mentina pozitiile. -Vom face un apel la cei care au ajuns in functii datorita PSD sa contribuie, si nu cred ca un milion pe luna pentru acest fond este prea mult-, a apreciat Dan Matei Agathon. In PSD, cuantumul cotizatiei lunare este diferentiat, in functie de veniturile membrilor partidului.

Functiile nu au pret, potrivit legii

Legea privind finantarea partidelor politice, adoptata in timpul actualei guvernari, interzice practicile de conditionare financiara pentru obtinerea unor functii. La articolul 5.(10) al legii, se precizeaza: -Este interzisa acceptarea sub orice forma, directa sau indirecta, de catre partidele politice a donatiilor de bunuri materiale sau sume de bani ori prestarea de servicii gratuite facute cu scopul evident de a obtine un avantaj economic sau politic-. De asemenea, legea stabileste valorile maxime permise pentru fiecare candidat, stabilite in functie de salariul de baza minim brut pe tara, care pot fi cheltuite in campania electorala. Aceste sume nu vizeaza -pretul functiei-, ci cheltuielile legate de campania electorala.

Liberalii vor ataca in justitie declaratiile lui Agathon

In ceea ce priveste donatiile de la agenti economici, Dan Matei Agathon a spus, potrivit Mediafax, ca ei trebuie sa se hotarasca pe cine sprijina si sa nu dea bani in acelasi timp la -sapte partide-. In replica, liberalii au solicitat Parchetului general de pe langa Curtea de Justitie demararea unei anchete privind instigarea agentilor economici de a cotiza numai la PSD. -Secretarul general al PSD pacatuieste prin declaratii nefondate, socante aruncate in mass-media, asa cum se caracterizeaza de altfel intreaga politica a partidului de guvernamant-, a declarat ieri purtatorul de cuvant la PNL, deputatul Eugen Nicolaescu. Criticand declaratiile reprezentantului pesedist, deputatul liberal a precizat ca -Agathon nu a aflat inca ce inseamna legea finantarii partidelor politice, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau de legislatia privind conflictul de interese-. Prin urmare, a mai spus Nicolaescu, indemnul agentilor economici de a cotiza doar la -partidul-stat- incalca drepturile garantate de Constitutie, precum si prevederile Legii partidelor politice. -In subtextul declaratiilor lui Agathon este prezenta amenintarea controlarii agentilor economici de catre organismele abilitate in acest sens, tinand cont de faptul ca acestea raspund comenzilor politice-, a explicat Nicolaescu.

Secretarul general al PSD prezinta caseta

Afland de intentia PNL, exprimata de purtatorul de cuvant, Eugen Nicolaescu, Agathon a declarat: -Eu nu o sa ma cobor la nivelul domnului Nicolaescu, avand in vedere ca maximul de performanta al domniei sale l-a reprezentat pozitia de economist in Ministerul Turismului, pe care eu l-am condus sapte ani, timp de doua mandate-. Secretarul general al PSD a spus ca, daca Nicolaescu -doreste sa ne intalnim in instantele de judecata, il astept cu placere, dar il sfatuiesc sa-si ia un avocat foarte bun, pentru ca s-ar putea sa planga atunci cand va vedea caseta cu declaratiile mele. In rest, ii doresc multa sanatate, pentru ca se pare ca are nevoie-.

Contac, un Cozmanca al Botosanilor

Cu prilejul Consiliului Judetean, Constantin Contac a fost ales in unanimitate presedinte executiv al organizatiei PSD Botosani. Principala sarcina a acestuia va fi aceea de a conduce organizatia atunci cand presedintele nu se afla in Botosani si de a se ocupa de campania electorala, fiind, dupa cum a afirmat deputatul Mihai Balta, -forta de reactie rapida a presedintelui, in absenta mea-. De altfel, direct sau indirect, au fost indreptate mai multe sageti asupra edililor din Botosani si Dorohoi, prezent la sedinta, secretarul general al PSD, Dan Matei Agathon, afirmand ca la Dorohoi se ingheata in case si ca -sunt unii care se cred primari pe viata-. Intrunirea pesedistilor a mai marcat un lucru foarte important. Secretarul executiv, Dan Matei Agathon, le-a spus fara menajamente celor prezenti ca, daca mai vor sa detina functii in administratii sau la serviciile publice descentralizate, sa dea bani. -Daca vor sa mai ramana si dupa 2004 sefi de servicii, primari si in alte functii, trebuie sa contribuie pentru ca partidul sa poata castiga alegerile-, a aratat Agathon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.