Formularele tipizate, chiar daca nu contin toate elementele de identificare obligatorii, pot fi folosite pana la epuizarea stocului, potrivit unui ordin al ministrului finantelor, ce modifica vechile prevederi privind personalizarea formularelor tipizate cu regim special. -In cazul in care cineva isi schimba contul bancar sau isi mai deschide unul, la o alta banca, nu trebuie sa comande alte formulare. Daca are deja pe stoc, le poate folosi pe acelea-, ne-a declarat, ieri, directorul general al Imprimeriei Nationale, Dan Docan. Singura conditie este aceea ca pe formulare sa se aplice o stampila care sa cuprinda datele de identificare actualizate. -Aplicand stampila, nu este nevoie sa se faca o noua comanda-, ne-a mai precizat Docan.
Potrivit ordinului intrat in vigoare pe 22 februarie a.c., fiecare exemplar original trebuie sa contina informatii despre firma, respectiv denumirea, numarul de inmatriculare la oficiul Registrului Comertului, codul unic de inregistrare, atributul fiscal si sediul social. Daca acestea s-au schimbat, agentul economic respectiv poate folosi pana la epuizare formularele aflate pe stoc, insa viitoarea comanda se va realiza adaugand informatiile respective. Totodata, pentru sediile secundare ale persoanelor juridice, formularele se personalizeaza cu datele de identificare ale persoanei juridice, elementele de identificare ale sediului secundar putandu-se pretipari pe fiecare exemplar original sau inscrie in momentul completarii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















