Home Economic-Financiar Franks, FMI: Noul acord va fi ca o poliță de asigurare

Franks, FMI: Noul acord va fi ca o poliță de asigurare

DISTRIBUIŢI

Noul acord pe care Romånia îl va încheia cu FMI va avea „cu siguranță“ o valoare mai redusă decåt împrumutul actual, iar banii vor fi luați doar dacă vor apărea probleme neprevăzute, a declarat, la Washington, șeful misiunii FMI în Romånia, Jeffrey Franks, citat de Mediafax.
„Nu văd un motiv pentru a avea un program la fel de mare precum cel actual, pentru că nevoia nu mai este aceeași. În cazul împrumutului actual a fost o situație de criză, unde exista o mare nevoie de finanțare. Va fi cu siguranță o valoare mai mică, dar va trebui să discutăm cu autoritățile suma exactă“, a spus Franks.
Romånia are în derulare un acord cu FMI, UE și Banca Mondială în valoare de 20 de miliarde de euro, din care 13 miliarde de euro provin de la FMI.
Potrivit reprezentantului FMI, continuarea acordului stand-by încheiat anul trecut va fi, cel mai probabil, de tip precautionary, ceea ce înseamnă că FMI va elibera la fiecare evaluare o anumită sumă de bani, care nu va mai intra în contul BNR sau la bugetul de stat, ca pånă acum. Banii vor rămåne la Washington și vor fi disponibili pentru situații neprevăzute, cum ar fi cazul apariției unei crize regionale care ar pune presiune pe curs.
„Gåndiți-vă la el ca la o poliță de asigurare. Cumperi o asigurare pentru mașina personală și singura dată cånd o vei folosi este cånd vei suferi un accident. Dar tu speri că nu vei avea un accident, speri că vei face o treabă bună conducånd mașina și că nu vei avea probleme. Cu toate acestea, uneori, se poate întåmpla să ai un accident fără să fie vina ta. Acesta este motivul pentru care este necesar un aranjament de tipul precautionary cu Fondul“, a explicat Franks.
Acordul de tip precautionary presupune că statul poate accesa în cazul apariției unor probleme neprevăzute toate tranșele din împrumut aprobate în urma evaluărilor efectuate pånă la acea dată.
„Dacă se încheie un aranjament de tipul precautionary stand-by, de fiecare dată cånd se face o evaluare și board-ul decide că banii vor fi disponibili, statul nu ia banii și îi duce la București la rezerva băncii centrale, ci îi lasă la Washington. Dacă ulterior vor exista probleme, atunci suma reprezentånd tranșele aprobate pånă la acel punct vor putea fi acordate. De obicei, dacă închei un program de tip precautionary, nu ai nevoie de bani și nu îi vei folosi“, a continuat Franks.
În cazul unui aranjament de tipul flexible credit line (linie de credit flexibilă), variantă vehiculată anterior, statului îi este permis să atragă în orice moment toată suma negociată în program dacă apare o situație neprevăzută.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.