Marius si Emil Cristescu au pregatit un plan minutios, ce va fi aplicat in cazul in care vor prelua Uzinele Sodice Govora (USG) si vor deveni, astfel, baronii sodei, prin crearea monopolului in domeniu.
Planul nu este o inventie de ultima ora a patronilor -imperiului- Bega, care l-au mai aplicat cu succes si la celalalt mare producator de soda, al carui proprietar este Uzina de Produse Sodice Ocna Mures (UPSOM). Concret, timisorenii intentioneaza sa faca o fuziune prin absorbtie a USG de catre UPSOM, dat fiind ca la aceasta din urma au redus la tacere actionarii minoritari.
Acelasi lucru se va intampla si la combinatul valcean, care va deveni o simpla sectie a UPSOM, iar rezultatul va fi majorarea procentului de actiuni detinut de cei doi cu mult peste cota pe care o vor prelua de la APAPS, de -numai- 70,54%. Alaturi de inlaturarea actionarilor majoritari din Consiliul de Administratie, Cristestii spera ca prin aceasta manevra sa elimine, pe cat posibil, riscul unor eventuale acuzatii de concentrare economica de tip monopol. Mai ales ca, in prezent, ei participa si la licitatia organizata de APAPS pentru privatizarea combinatului chimic Chimcomplex Borzesti.
Atat Sindicatul Sodistul de la USG, cat si conducerea Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie-Petrochimie, afiliata la Cartel Alfa, au cerut, in consecinta, ca in paralel cu acordul social sa se incheie un protocol cu fratii Cristescu, care sa garanteze ca o societate nu va fi conditionata de cealalta. In acest fel, sustin sindicalistii, se va putea garanta continuarea productiei de soda la combinatul valcean si, deci, pastrarea locurilor de munca dupa efectuarea transferului de proprietate.
Fuziunile prin absorbtie reprezinta o specialitate a fratilor Marius si Emil Cristescu. La UPSOM SA, ei au achizitionat, anul trecut, de pe piata de capital, 69,8% din actiuni. De la bun inceput, pe noii patroni nu i-a incantat ideea de coabitare cu un alt actionar semnificativ, si anume SIF Banat-Crisana, care detinea 24% din actiunile UPSOM.
Drept urmare, s-a decis fuziunea prin absorbtie de catre UPSOM a SC Bentocalcar SA Gura Sada, aceasta din urma fiind detinuta in proportie de 100% de catre fratii Cristescu. Interesanta este insa valoarea extrem de mare la care a fost evaluata aceasta societate, care detine doua cariere de extragere a bentonitei si a calcarului, si anume 303 miliarde de lei, aproape cat intregul capital social al Oltchim Ramnicu Valcea. Avand in vedere ca UPSOM avea un capital social de numai 83 miliarde de lei, actiunile detinute de SIF la noua societate nu mai reprezinta, procentual, mare lucru.
Ramane de vazut daca metoda fuziunii prin absorbtie va functiona ca unsa si la USG, mai ales in conditiile in care Cristestilor li s-a pus gand rau si de un -greu- al PSD, ministrul industriei si resurselor, Dan Ioan Popescu.
Preluarea combinatului chimic Uzinele Sodice Govora de catre firma fratilor Cristescu, Begacom, a fost planuita de acestia din urma in cele mai mici amanunte, astfel incOt sa evite pe cOt posibil eventualele acuzatii privind constituirea unui monopol in domeniul sodei.
O manevra minutioasa
De altfel, cei doi investitori, Marius si Emil Cristescu, le-au si spus sindicalistilor de la USG, in cadrul unei runde de negocieri, cum doresc ei sa decurga toata afacerea. In cazul in care firma Begacom, la care pachetul majoritar de actiuni este detinut de Sergiu Cristescu, tatal celor doi, va intra in posesia majoritatii actiunilor de la USG, lucrurile nu se vor opri aici.
-Imperiul- Bega al fratilor Cristescu detine controlul si asupra Uzinei de Produse Sodice Ocna Mures (UPSOM), celalalt mare producator de soda din RomOnia. Intentia lor este de a realiza o fuziune prin absorbtie de catre UPSOM a USG, aceasta din urma devenind o simpla sectie a primeia. Trebuie mentionat ca la UPSOM se produce soda usoara, iar la USG soda grea. Ar rezulta, deci, doua sectii ale aceleiasi intreprinderi – sectia de soda usoara si cea de soda grea, chiar daca ele sunt amplasate la peste 100 km departare una de alta.
In acest fel, cred patronii timisoreni, vor fi evitate aventualele acuzatii de concentrare economica de tip monopol, sustinOnd ca nu este vorba de doua fabrici, ci de una singura cu doua sectii distincte. Un alt efect imediat al acestei manevre ar fi ca Begacom ar scapa de actionarii minoritari. Ponderea lor se va reduce la nesemnificativ, drept care ei nu vor mai avea nici un cuvOnt de spus, de vreme ce nici macar nu vor mai fi cooptati in Consiliul de Administratie.
AtOt Sindicatul Sodistul de la USG cOt si conducerea Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie-Petrochimie, afiliata la Cartel Alfa, au cerut, in consecinta, ca in paralele cu acordul social sa se incheie un protocol cu fratii Cristescu care sa garanteze ca o societate nu va fi conditionata de cealalta. In acest fel, sustin sindicalistii, se va putea garanta continuarea productiei de soda la combinatul vOlcean si, deci, pastrarea locurilor de munca dupa efectuarea transferului de proprietate.
Fuziunile prin absorbtie, modalitate prin care actionarii minoritari pot fi redusi la tacere, sunt, de altfel, o specialitate brevetata de fratii Marius si Emil Cristescu.
La Uzinele de Produse Sodice Ocna Mures (UPSOM SA) din judetul Alba, ei au achizitionat, in luna martie a anului trecut, prin tranzactii bursiere pe piata de capital, 69,8% din actiuni. De la bun inceput, pe noii patroni nu i-a incOntat deloc ideea de coabitare cu un alt actionar semnificativ, si anume SIF Banat-Crisana, care detinea 24% din actiunile UPSOM.
Drept urmare, AGA a decis inceperea negocierilor pentru realizarea fuziunii prin absorbtie de catre UPSOM SA Ocna Mures a SC Bentocalcar SA Gura Sada, aceasta din urma fiind detinuta in proportie de 100% de catre fratii Cristescu.
Neobisnuita este insa valoarea extrem de mare la care a fost evaluata aceasta societate, care detine doua cariere de extragere a bentonitei si a calcarului, si anume 303 miliarde de lei. Avand in vedere ca UPSOM avea un capital social de numai 83 miliarde de lei, actiunile detinute de SIF la noua societate nu mai reprezinta procentual mare lucru.
Cristestii s-au pus rau cu cine nu trebuie
Ani la rOnd, imperiul fratilor Cristescu a prosperat exponential, chiar daca nu prin metode tocmai ortodoxe, dupa cum se poate constata si prin lectura raportului de control intocmit de Ovidiu Grecea in 1998.
Faptul ca intotdeauna au fost pe val este datorat cotizatiilor grase pe care ei le-au achitat catre cei care au fost la putere, indiferent de culoarea lor politica. Intreprindere dupa intreprindere s-a alaturat -imperiului- Bega, prin complicitatea institutiilor statului, FPS si apoi APAPS.
Acum, insa, ei au suparat pe cine nu trebuie. Surse guvernamentale bine informate ne-au declarat ca cel care le-a pus gOnd rau este unul dintre greii partidului de guvernamOnt, si anume ministrul Industriei si Resurselor si seful organizatiei PSD Bucuresti, dl Dan Ioan Popescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















