National Bank of Greece (NBG) a achizitionat 81,65% din capitalul social al Bancii Romanesti, exprimandu-si intentia de a achizitiona in perioada urmatoare si restul de 18,5% din actiuni. -Aceasta propunere, de achizitionare a intregului pachet de actiuni, va fi inaintata actionarilor in luna ianuarie si cred ca este logic sa accepte oferta-, au declarat oficialii bancii elene, subliniind ca noua banca isi va pastra numele – Banca Romaneasca. Strategia pe termen scurt si mediu are in vedere atat dezvoltarea sectoarelor corporate si de retail, cat si introducerea unor proceduri noi de credit scoring si de management al riscului. -Am venit in Romania sa ramanem si sa activam aici, iar achizitia face parte din politica regionala a bancii-, au mai declarat oficialii NBG. Un sfert din castigurile grupului NBG se datoreaza activitatii internationale, din care 37% numai din regiunea Balcanilor. Capitalurile investite de grup, in ultimii patru ani, in afara Greciei sunt de aproximativ 400 de milioane de euro, reprezentand cea mai mare investitie bancara de pe piata tarilor din Europa Centrala si de Est. Grupul are in Balcani 230 de sedii si 4.700 de angajati.
Presedintele Bancii Romanesti, Petru Rares, apreciaza ca deficitul balantei comerciale, inregistrat in primele noua luni ale anului, nu este cauzat de importul de produse electrocasnice, finantate de creditele de consum, ci mai degraba a importului de produse agro-alimentare. El a aratat ca in ultimii ani, Romania s-a transformat dintr-un productor recunoscut pe pietele internationale, intr-un importator net de produse agro-alimentare. Cu toate acestea, Banca Romaneasca nu are in vedere finantarea pietei primare in domeniul agricol, ci mai degraba finantarea societatilor care desfasoara activitati de prelucrare si livrare pe piata a produselor agro-alimentare. Conducerea Bancii Romanesti subliniaza insa ca se va supune cu strictete tuturor hotararilor si reglementarilor impuse de Banca Nationala a Romaniei (BNR) in materie de creditare. -Banca Romaneasca va respecta toate hotararile BNR si ale autoritatilor de reglementare, in privinta dezvoltarii activitatii de creditare, dar nu trebuie sa uitam ca suntem in primele 10 luni de dezvoltare a creditelor de consum, iar cresterile vehiculate de 300% nu reflecta realitatea in sine, fiind comparate in realitate cu volume foarte mici-, a mai declarat Petru Rares. Bancherii greci spun, la randul lor, ca vor desfasura activitatea de creditare in Romania cu respectarea tuturor standardelor, insa au mentionat ca in Grecia, intr-o perioada similara de limitare a creditelor de consum, s-a dezvoltat un sistem de rate care nu a fost deloc benefic economiei. -Creditarea de consum, atat timp cat este desfasurata corect este in interesul economiei, iar cresterea acestui tip de credite este absolut normala intr-o tara care nu a cunoscut creditele de consum-, au mai declarat reprezentantii grupului elen.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















