Producatorul de alumina Alum Tulcea a fost preluat de firma Pioche Consultants Limited din Belize, iar noul proprietar al pachetului majoritar de actiuni este obligat sa initieze o oferta publica de preluare a participatiilor detinute de ceilalti actionari la societatea din Tulcea.
-Societatea Pioche Consultants Limited are obligatia initierii unei oferte publice adresate tuturor actionarilor si pentru toate actiunile acestora in termen de doua luni de la momentul dobandirii pozitiei de detinator a peste 33% din drepturile de vot asupra Alum SA Tulcea, pana la derularea ofertei Pioche Consultants Limited neputand achizitiona alte actiuni ale emitentului-, potrivit unei informari a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. Firma din Belize a cumparat in luna decembrie a anului trecut, prin intermediul Bursei Electronice Rasdaq, participatia societatii Balli Metal SA Bucuresti (67,69% din capitalul Alum), valoarea totala a tranzactiei ridicandu-se la peste 7,3 milioane de euro.
Un alt actionar semnificativ al Alum este SIF Banat-Crisana, care detine 23,87% din titluri. Alum are un capital social de 388,81 miliarde de lei si a inregistrat, in 2003, o cifra de afaceri de 2.397 miliarde de lei (aproximativ 72,5 milioane de dolari) si o pierdere bruta de 447 miliarde de lei (circa 13,5 milioane de dolari). Compania, care a fost unul din principalii furnizori de materie prima pentru Alro Slatina, a intrat in proprietatea grupului Balli din Marea Britanie in anul 1995.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















