Acasă Economic-Financiar Guvernanța corporativă în antreprenoriatul românesc

Guvernanța corporativă în antreprenoriatul românesc

DISTRIBUIȚI

Autor: Florentina Șușnea, Managing Partner PKF Finconta

În ultimii ani a crescut nivelul de interes pentru guvernanța corporativă. Acționari și directori executivi și-au arătat intenția de a face mai transparentă comunicarea informațiilor financiare și non-financiare. Această evoluție a mediului de afaceri este reflectată și în legislația din Uniunea Europeană.

În România subiectul guvernanței corporative a apărut pe agenda publică odată cu aderarea la UE, dar nu a avut niciodată un impact real asupra mediului de business. Crearea unor instituții dedicate, după modelul statelor membre, fără mecanisme potrivite de implementare, a condus la o neasimilare a acestor structuri.

Așa se face că, în randul multor companii antreprenoriale mari din România, rolul principal este jucat fie de manager, fie de acționarii majoritari, fie și de unii și de alții. De multe ori managerul general este totodată și proprietarul sau acționarul majoritar al companiei. De unde și riscul ca, dincolo de rigorile de raportare contabilă impuse de legislație, să stea la pândă ștergerea diferenței dintre proprietate și control.

Totuși a început o profesionalizare a activității de management, care, în unele companii antreprenoriale, începe să producă rezultate. Motivele profesionalizării managementului și adoptării guvernanței corporative sunt diverse:
De la dorința antreprenorului de a juca doar un rol consultativ-strategic în cadrul business-ului, la listarea la bursă
De la scalarea rapidă a afacerii și incapacitatea proprietarului de a mai putea să gestioneze volumul de efort în creștere, la necesitatea structurării companiei în vederea vânzării acesteia
De la eficientizarea activităților și optimizarea proceselor, la tranziția către o nouă etapă a business-ului, care coincide cu o predare de ștafetă către un management profesionist

Deoarece mediul de afaceri trece prin transformări majore, determinate în principal de impactul avansului tehnologic și digitalizării, la nivelul companiilor antreprenoriale se impun răspunsuri de bună guvernare pe fiecare nivel:

Nivel de bază – descrierea atribuțiilor fiecărui rol, urmărirea unor proceduri, implementarea unor cerințe de raportare și de aprobare a tranzacțiilor.
Nivelul de proces – administrarea și documentarea proceselor relevante pentru delegarea autorității, aprobarea tranzacțiilor și alte proceduri.
Nivel de monitorizare – audit intern și supravegherea eficienței operaționale a gestionării riscurilor, respectarea regulamentelor interne, procedurilor și legislației.
Nivel funcțional – managementul factorilor de risc care intră în conflict cu obiectivele companiei, monitorizarea respectării de către angajați a regulilor interne și externe, reglementărilor, politicilor și procedurilor.
Nivel structural – funcțiuni de management și linii de raportare în cadrul structurii companiei, guvernate de reglementări și documente precum statutul companiei, legislația secundară, descrierea rolului.
Nivel de consiliu consultativ (Board of Advisors) – unul din instrumentele cele mai simple de accesarea a expertizei unui grup de specialisti sau oameni de afaceri cu experiență, acest mijloc ajută foarte mult la asigurarea unui cadru de lucru profesionist și transparent în companie.

Etape în selectarea experților relevanți pentru a face parte din Board of Advisors:
Câștigarea sprijinului din partea unui om de afaceri cu multă experiență generală de business și o rețea de conexiuni care să ajute la consolidarea echipei de experți.
Frecventarea/înscrierea în grupuri, asociații, hub-uri relevante pentru industria în care activează compania cu scopul de a accesa competențele experților relevanți.
Cu baza astfel securizată, obiectivul următor este să fie cooptați în consiliul consultativ experți/oameni de afaceri/manageri foarte cunoscuți pentru expertiza și integritarea lor.

Adoptarea unor măsuri de guvernanță corporativă în companiile antreprenoriale trebuie să țină cont de nivelul de maturitate al companiei. În acest sens, administrarea unui chestionar de diagnoză și interviuri cu factorii de decizie ajută la identificarea nivelului de maturitate al structurilor, proceselor și funcțiunilor din cadrul companiei. Utilizarea acestor instrumente de evaluare trebuie să țină cont de scop, să analizeze situația prezentă, obiectivul de maturitate viitor al companiei și planul de acțiune necesar pentru a-l atinge. Companiile din România au nevoie de guvernanță corporativă dacă vor să gestioneze coerent creșterea. Mai mult, prin adoptarea măsurilor de guvernanță corporativă, companiile vor putea să pătrundă mai ușor pe piețele externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.