Home Economic-Financiar Guvernul a vandut sindicatelor gogosi economice sub forma de acord social

Guvernul a vandut sindicatelor gogosi economice sub forma de acord social

DISTRIBUIŢI

Prin semnarea, a doua oara consecutiv, a unui acord social, de aceasta data numai cu o parte a confederatiilor sindicale reprezentative, Cabinetul condus de Adrian Nastase s-a angajat la o serie de masuri economice fie utopice, fie care fusesera anuntate ca vor intra in vigoare inca de anul trecut.

La capitolul -Politici fiscal-bugetare- se regaseste promisiunea reducerii, incepand cu anul 2003, a TVA pentru unele produse alimentare de baza, farmaceutice si servicii de igiena personala. Promisiune care a fost facuta de PDSR inca din 2000, in campania electorala, si ar fi urmat sa fie aplicata din primul moment al instalarii la guvernare. Chiar daca toata lumea recunoaste nivelul aberant al fiscalitatii, in acordul social se stipuleaza ca se va incerca -identificarea- unor masuri de scadere a ei abia de la anul.

Executivul mai promite si infiintarea unei institutii financiar-bancare pentru creditarea proiectelor de investitii ale autoritatilor administratiei publice locale (tip Credit Comunal). Nu se spune insa nicaieri de unde vor fi luati banii pentru infiintarea unei asemenea banci. Tot la capitolul promisiuni se gaseste si cea privind -continuarea eliminarii din baza impozabila a efectelor inflatiei-. Aceasta -continua-, chiar daca nu a inceput niciodata…

Constatand ca ne aflam in secolul 21, guvernantii promit si implementarea sistemului informational integrat al administratiei publice centrale si locale, care ar urma sa se intample pana la finele anului in curs. Dl Nastase da dovada de un optimism iesit din comun, pentru ca nici macar administratiile financiare din marile orase nu sunt inca interconectate din punct de vedere informatic. Ce sa mai vorbim de orasele sau sate…

Pe principiul -Repetitio mater studiorum est-, o alta promisiune se regaseste, in exact aceeasi forma, in doua capitole diferite ale acordului. Este vorba de -facilitarea accesului intreprinderilor private, in special al IMM, la activele disponibile ale societatilor comerciale la care statul este actionar majoritar-. De fapt, aceasta masura a fost deja luata, pe hartie, insa foarte putini IMM-isti s-au inghesuit sa preia activele respective din cauza birocratiei din administratia publica locala.

Mai sunt precizate in acord, cu termene precise, si modificarile si completarile legislatiei existente. Aici se afla Legea privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea IMM – termen trimestrul trei 2002, chiar daca primul termen fusese anuntat trimestrul trei al anului trecut. Proiectul de modificare a Legii privind comercializarea produselor si serviciilor a fost inaintat inca de la inceputul lui 2001, insa termenul din acordul social este trimestrul patru 2002.

Pentru a gadila putin orgoliul semnatarilor acordului, in el se prevede ca acestia vor avea asigurati timpi de antena -in conformitate cu prevederile constitutionale-. Nu in ultimul rand, trebuie remarcat ca Guvernul este ferm hotarat sa-i scoleasca pe reprezentantii sai in teritoriu, carora le va inmana -Ghidul pentru derularea dialogului social la nivelul administratiei publice locale-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.