
Resursele bugetare interne alocate pentru investiții vor scădea anul viitor cu 1,3-2 miliarde lei față de sumele programate în 2011, dar Guvernul speră să compenseze printr-o absorbție a fondurilor europene în creștere cu aproape 50%.
Proiectul de buget indică pentru anul viitor cheltuieli cu investițiile în sumă de 37,8 miliarde lei, reprezentând 6,5% din PIB și mai mari cu 2,4 miliarde lei decât valoarea prevăzută pentru acest an, de 35,4 miliarde lei.
Din suma bugetată la investiții pentru anul viitor, peste 18,3 miliarde lei reprezintă însă proiectele care beneficiază de fonduri europene, incluzând cofinanțarea, iar fondurile nete care ar urma să vină în investiții direct de la UE se cifrează la aproximativ 11,6 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor. În aceste condiții, cheltuiala internă pentru investiții ar urma să se ridice la 26,2 miliarde lei.
Cheltuielile cu investițiile bugetate programate pentru acest an se plasează la 35,4 miliarde lei, din care 13,7 miliarde lei reprezintă proiecte cu finanțare europeană, inclusiv cofinanțarea. Fondurile absorbite direct de la UE pentru cheltuielile de investiții sunt estimate la 7,9 miliarde lei, de unde rezultă că din fonduri locale se cheltuiesc pentru investiții circa 27,5 miliarde lei.
Aceste defalcări anuale demonstrează o scădere a cheltuielilor interne destinate investițiilor în 2012 cu 1,3 miliarde lei, de la 27,5 miliarde lei la 26,2 miliarde lei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















