Guvernul a acordat, in aceasta saptamana, un balon de oxigen microintreprinderilor romanesti. Prin aprobarea ordonantei, se instituie simplificarea impozitarii unor asftel de initiative economice. Potrivit actului normativ, microintreprinderile sunt obligate la plata unui impozit, determinat prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra sumei totale a veniturilor trimestriale, obtinute din orice sursa, respectiv asupra tuturor veniturilor inscrise in contul de profit si pierdere. Aceasta masura se aplica societatilor care trebuie in acelasi timp sa indeplineasca o serie de conditii. In primul rand, societatea trebuie sa fie producatoare de bunuri materiale, presteaza servicii sau, in functie de caz, desfasoare activitate de comert, si sa aiba capital integral privat. De asemenea, societatea trebuie sa posede un numar maxim de noua salariati si sa realieze venituri reprezentand echivalentul in lei de pana la 100.000 de euro la finele anului precedent.
Alte facilitati fiscale
Cert este ca majoritatea conducatorilor de asociatii patronale din Romania se declara satisfacuti de aceste noi reglementari, insa vin cu o singura obiectie. -Initial, noi, cei din Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii, am primit o varianta in care se aplica acelasi nivel de impozitare, respectiv 1,5% la o cifra de afaceri de 200.000 de euro. Cum ce a fost aprobat va avea aplicabilitate numai firmelor care vor indeplini acest criteriu, consider ca numarul agentilor economici care vor beneficia de pe urma acestui act normativ se reduce simtitor-, sustine prim-vicepresedintele CNIPMM, Marian Dumitrescu. La ora actuala, in Romania, microintreprinderile reprezinta peste 90% din totalul societatile existente.
Microintreprinderile supuse acestui regim de impozitare nu mai platesc impozit pe profit conform OUG nr 70/ 1994, cu modificarile si completarile ulterioare. Actul normativ aprobat in aceasta saptamana pastreaza si vechile facilitati din celebra Lege 133/1999. Astfel, microintreprinderile vor beneficia de reducerea impozitului datorat cu valoarea investitiilor realizate in profit, in active corporale si necorporale amortizabile. In plus, se va aplica si o reducere cu 20% a impozitului datorat, in cazul in care creeaza noi locuri de munca, cu cel putin 10% mai mare fata de anul financiar precedent. In cazul in care aceste societati achizitioneaza case de marcat, valoarea lor se scade inaintea impozitarii din venitul total obtinut. Controlul fiscal se va efectua in conformitate cu procedura de control prevazuta de Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, dar nu mai devreme de doi ani de la data intrarii in vigoare a acestei ordonante sau a ultimului control. -Prin introducerea acestei noi masuri, se va realiza o simplificare a bilantului contabil. Acum, cel putin stim ca, daca respectiva societate indeplineste toate criteriile, impozitul datorat statului reprezinta 1,5% din veniturile totale. Nu mai este cazul sa depui zecile de pagini ale bilantului, sa identifici cheltuielile deductibile sau cele nedeductibile, totul fiind acum clar-, a adaugat prim-vicepresedintele Dumitrescu.
Majorari pentru intarzieri
Microintreprinderile vor organiza si conduce evidenta financiar-contabila in conformitate cu metodologia aprobata prin Ordin al ministrului finantelor publice. Acele societati care efectueaza livrari de bunuri sau servicii direct catre populatie, pentru care nu se emit facturi sunt obligate sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, potrivit legii. Daca in cursul anului fiscal, una dintre conditiile impuse nu este indeplinita, contribuabilul are obligatia de a pastra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare stabilit prin prezenta ordonanta de urgenta, fara posibilitatea de a reveni din anul urmator la acest mod de impunere, chiar daca ulterior indeplineste conditiile mentionate mai sus. Cand un contribuabil se infiinteaza, se reorganizeaza prin divizare, comasare si fuziune in cursul anului fiscal, perioada impozabila este perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a existat. Pentru neplata in termen a impozitului, se datoreaza majorari de intarziere, potrivit OG nr. 11/1996. Obligatiile fiscale reglementate astfel se constituie in venituri la bugetul de stat.
Prevederile prezentei ordonante intra in vigoare incepand cu prima zi a lunii urmatoare publicarii in -Monitorul Oficial-. La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, se abroga art. 21 din OUG nr. 297/2000 pentru completarea Legii nr. 133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea IMM-urilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















