Banca Nationala a Romaniei, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si comisiile de specialitate ale parlamentului vor incepe consultarile pentru stabilirea cadrului normativ si institutional privind listarea la bursa a titlurilor de stat, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presa al senatorului Varujan Vosganian. Decizia a fost luata marti, in urma consultarilor dintre guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de buget-finante, activitate bancara si piata de capital din Senat. -Cadrul normativ presupune elaborarea normelor specifice, precum si modificarea unora dintre actele normative existente. Cadrul institutional presupune, in primul rand, crearea sistemului de evidenta a titlurilor respective pe piata de capital-, se arata in comunicat.
Potrivit lui Vosganian, Ministerul Finantelor Publice intentioneaza ca o parte din finantarea programului de modernizare a invatamantului sa fie realizata prin emisiune de titluri de stat cu o perioada de maturitate de sapte ani. -Aceasta emisiune de titluri ar putea face obiectul listarii pe bursa inca din a doua jumatate a anului 2006-, precizeaza sursa citata.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















