Home Economic-Financiar Indianul concediaza, romanul plateste

Indianul concediaza, romanul plateste

DISTRIBUIŢI


Trecerea in proprietate privata a combinatului siderurgic Galati, prezentata anul trecut de guvernanti drept -privatizarea secolului-, incepe sa scartaie tot mai mult din incheieturi, iar necunoscutele sunt din ce in ce mai numeroase.

La vremea respectiva, punctul forte al contractului l-a reprezentat promisiunea indienilor de la ISPAT ca timp de cinci ani nu va fi concediat nici un angajat al combinatului. Acum, ministrul Ovidiu Musetescu iese la rampa si se transforma intr-un fel de purtator de cuvant al patronului, spunand ca -la Sidex exista un balast de 2.500 de oameni- care vor trebui sa plece in cursul acestui an. Mai mult, sindicalistii din combinat cer ca platile compensatorii plus un ajutor de 100 milioane de lei pentru fiecare angajat sa nu fie suportate in intregime de patron, pentru ca, astfel, nu ar mai fi bani suficienti pentru cresterile salariale acordate celor care raman. Cu alte cuvinte, statul sa plateasca pentru nerespectarea de catre un patron a unor obligatii asumate prin contractul de privatizare.

Contract care, de altfel, este -top secret-. Ministrul Musetescu este asteptat in van, in fiecare zi, de membrii Comisiei economice din Camera Deputatilor, cu documentul in original. Marti, cand domnia sa promisese cu cerul si pamantul ca se prezinta la Palatul Parlamentului, nu a mai ajuns din cauza -bulversarii traficului rutier-, provocata de mitingul confederatiilor sindicale Cartel Alfa si BNS. Ieri, la comisie, a ajuns doar vicepresedintele APAPS, Iacob Zelenco, dar fara contract.

Dl Zelenco a spus ca trebuie mai intai sa se consulte cu indienii, pentru ca documentul are si clauze confidentiale, dar a promis ca vineri el se va afla pe masa deputatilor din comisie. Lucru care pare putin probabil.

Mai ales ca, potrivit informatiilor detinute de deputatul PD de Galati Mircea Toader, membru in comisie, planurile indienilor referitoare la disponibilizari sunt mult mai ample. Astfel, dupa cum ne-a declarat dl Toader, reprezentantii ISPAT vor sa concedieze in acest an 5.000 de oameni si anul viitor inca 4.000.

Neputand lua, pur si simplu, o decizie in acest sens, se pare ca indienii au apelat la sprijinul Guvernului de la Bucuresti, care sa indulceasca socul acestor disponibilizari neprevazute. Asa se explica si de ce ministrul Ovidiu Musetescu face declaratii in legatura cu -balastul- uman pe care l-ar avea o societate privata si pentru soarta careia statul, cel putin teoretic, n-ar mai trebui sa aiba batai de cap.

Legaturile dintre partidul de guvernamant si concernul anglo-indian ISPAT se dovedesc inca o data a fi foarte stranse, prin faptul ca ministrul privatizarii, Ovidiu Musetescu, devine purtatorul de cuvant al proprietarilor combinatului siderugic Sidex Galati.

Ministrul privatizarii stie mai bine decat patronul

Ministrul, si nu oficialii ISPAT, a declarat recent ca Sidex are -un balast- de 2.500 de oameni care vor trebui sa fie disponibilizati din combinat. Parlamentarii de Galati ai Opozitiei s-au aratat extrem de contrariati de anuntul facut de dl Musetescu.

-Cati oameni trebuie disponibilizati trebuie sa stie patronul, nu dl Musetescu. Prin acest lucru se dovedeste ca relatia Guvern-ISPAT este in continuare foarte stransa-, spune deputatul PD Mircea Toader. Mai mult, domnia sa sustine ca are informatii potrivit carora ISPAT ar dori sa concedieze anul acesta 5.000 de oameni si alti 4.000 in 2003, drept care -au cerut sprijinul Guvernului-.

Deputatul a atacat si politica comerciala a patronilor de la Sidex, care vand pe piata interna cu 40% mai scump decat la export, ceea ce are consecinte negative in toata economia romaneasca. Din punct de vedere social, dl Toader sustine ca este total nepotrivita recurgerea la noi disponibilizari, mai ales ca reprezentantii ISPAT s-au angajat, prin contractul de privatizare, sa nu concedieze pe nimeni timp de cinci ani.

In cazul in care, totusi, va fi nevoie de concedieri, nu platile compensatorii reprezinta o solutie, pentru ca se va ajunge la situatia din minerit, sustine deputatul PD. -Am propus o solutie alternativa, in baza ordonantei guvernamentale prin care statul poate prelua, pentru fier vechi, navele abandonate de-a lungul Dunarii. Sunt sute de asemenea nave, iar ISPAT ar trebui sa puna la punct programe de reconversie, astfel incat disponibilizatii de la Sidex sa poata fi angrenati in aceasta activitate. Daca la Sidex ar exista o instalatie de taiere a navelor, care poate fi cumparata de patron, problema sociala s-ar rezolva-, a mai spus dl Mircea Toader.

Si deputatul galatean Victor Paul Dobre (PNL) spune ca a fost surprins de declaratia lui Ovidiu Musetescu, -mai ales ca la Sidex nu sunt probleme financiare legate de plata salariilor-. -Nu stiu pe ce s-a bazat dl Musetescu atunci cand a avansat aceasta cifra-, ne-a declarat dl Dobre.

Problema pare a deveni mult mai complexa, dupa ce liderii Federatiei Sindicatelor Siderurgistilor au lansat o alta propunere bulversanta, si anume ca platile compensatorii acordate disponibilizatilor sa nu fie sustinute integral de ISPAT. Chipurile, acest lucru ar influenta negativ derularea negocierilor pentru contractul colectiv de munca, deci cei ramasi ar putea obtine mai putin. Mai ales ca sindicalistii propun ca fiecare muncitor care se cere disponibilizat sa primeasca 100 milioane de lei. Cu alte cuvinte, statul, contribuabilul de fapt, sa plateasca pentru concedierile facute de o intreprindere privata, ai carei patroni au promis ca timp de cinci ani nu vor da pe nimeni afara.

Asteptandu-l pe Musetescu

Cu toate ca, de luni de zile, deputatii din Comisia economica il asteapta pe ministrul Ovidiu Musetescu sa le prezinte contractul de privatizare a Sidex, nici ieri nu s-a intamplat acest lucru.

Marti, ministrul si-a motivat absenta de la comisie prin faptul ca traficul in Capitala a fost extrem de dificil, din cauza mitingului de protest organizat de confederatiile sindicale Cartel Alfa si BNS. Domnia sa a promis ca, in schimb, vine ieri, ceea ce iar nu s-a intamplat. In locul dlui Musetescu s-a prezentat vicepresedintele APAPS, Iacob Zelenco. Asteptat cu sufletul la gura, el a facut de fapt o vizita de curtoazie, pentru ca nu a venit cu contractul de privatizare, spunand ca, in prealabil, trebuie sa ia legatura cu indienii de la ISPAT, pentru a avea si acceptul lor, avand in vedere ca unele clauze sunt confidentiale.

Dl Zelenco a promis ca vineri va aduce contractul, lucru care este foarte putin probabil sa se adevereasca. Deputatii din comisie au spus ca, daca le parvine contractul vineri, de lunea viitoare vor incepe analizarea lui punct cu punct.

Membrii comisiei economice din Camera Deputatilor si-au aratat nemultumirea fata de faptul ca -afla de privatizari din ziare-, din cauza faptului ca dl Musetescu nu se oboseste sa dea curs invitatiilor la comisie. De altfel, ei ii vor semnala aceasta situatie si ministrului pentru relatia cu Parlamentul, Acsinte Gaspar. Ca tot a venit vorba de privatizari, deputatii s-au gandit ieri sa-i invite la comisie si pe alti doi ministri – Dan Matei Agathon si Dan Ioan Popescu.

Oricum, pana cand contractul de privatizare a Sidex nu va fi cunoscut numai de catre un cerc restrans din cadrul Executivului, situatia de la Galati ramane o nebuloasa, aruncand serioase semne de intrebare asupra relatiilor dintre premierul Nastase si magnatul indian Lakshmi Mittal.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.