
Există toate premisele ca investițiile străine directe să crească în acest an, dacă urmează o serie de vești bune, precum „ieșirea tehnică din recesiune“, consideră Alexandra Gătej, președinta Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). „Suntem convinși că dacă urmează o serie de vești bune există toate premisele să vedem o creștere a investițiilor străine directe în acest an. Una dintre acestea este vestea tehnică a ieșirii din recesiune. O creștere cu 0,2-0,3% nu înseamnă o creștere a bunăstării sau a investițiilor străine, dar deciziile companiilor se bazează pe vești bune. O astfel de veste ar putea însemna o resetare a companiilor“, a spus Gătej după o conferință de presă.
Al doilea element este, în opinia reprezentantului AmCham, legat de evoluția pieței de capital.
„Creșterea pieței de capital poate reprezenta o sursă de capital nou, precum și o sursă de finanțare pentru companii. Creșterea numărului de companii listate este foarte importantă în acest sens“, a adăugat Gătej.
În același timp, ea consideră că o altă condiție care ar influența investițiile este stabilitatea sistemului fiscal.
„Acestea sunt elemente care sunt luate în calcul de fiecare companie când face investiții. Cred că sunt șanse să vedem în acest an investiții mai mari“, a apreciat reprezentanta oamenilor de afaceri.
În opinia sa, România este atractivă mai ales pentru investițiile în energie.
„România are o fereastră de oportunitate în domeniul energiei, prin participarea la activitatea bursei dacă ar fi vândute pachetele minoritare deținute de stat la diverse companii energetice. De asemenea, în perioada următoare ar putea fi relansate investițiile în energie regenerabilă, având în vedere că modificarea legislației în domeniu este aproape finalizată. Ne dorim să crească investițiile în agricultură, acesta fiind al doilea motor pe care îl vedem ca important pentru economie, după infrastructură și Parteneriatul Public Privat“, a mai spus Gătej.
În primele două luni ale acestui an, investițiile străine directe în România au crescut de peste două ori, la 294 milioane de euro, comparativ cu suma de 140 milioane de euro raportată pentru perioada similară a anului trecut, și au finanțat integral deficitul contului curent.
Investițiile străine directe au totalizat anul trecut 2,596 miliarde de euro, în scădere cu 25,57% față de cele din 2009, când s-a înregistrat un nivel de 3,488 miliarde de euro, potrivit Băncii Naționale a României.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















