Acasă Economic-Financiar Isărescu: Rom?â?Ñnia are ca alternative realocarea banilor spre investiții sau majorarea taxelor

Isărescu: Rom?â?Ñnia are ca alternative realocarea banilor spre investiții sau majorarea taxelor

DISTRIBUIȚI

România are ca alternative ori realocarea banilor dinspre salarii spre investiții, ori majorarea taxelor, total nerecomandată, sau o ajustare brutală din partea piețelor, a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
El a afirmat că România nu are alternativă la acordul de finanțare internațională, care reprezintă o înțelegere în primul rând cu Uniunea Europeană și în subsidiar cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.
Isărescu a arătat că, fără o realocare a resurselor bugetare către domenii care să aducă noi locuri de muncă, România va trebui să ia decizii deloc benefice de creștere a veniturilor prin majorarea taxelor. În lipsa oricăror astfel de măsuri, guvernatorul anticipează că piețele vor reacționa în sensul unei ajustări dure.
Prezent la ceremonia organizată de Academia de Studii Economia, care i-a decernat diploma „Virgil Madgearu“, cu medalia de aur, Isărescu a ținut să transmită mai multe mesaje care ar trebui să țină agenda dezbaterii publice în următoarea perioadă.
El a arătat că dorința normală, dar „iluzorie“, că se poate face rapid din societatea românească un stat al bunăstării, a fost un mesaj care a produs „amare și adânci deziluzii“, în condițiile în care realitatea arăta risipa banului public și incapacitate.

Prea mulți bugetari și persoane asistate

Isărescu pledează în continuare pentru economisire și investiții, ca singura ecuație ce poate permite o dezvoltare a economiei pe baze sănătoase.
Guvernatorul a adăugat că în anii ‘90 România avea zece milioane de salariați care plăteau impozite și mai puțin de un milion de bugetari, iar în prezent sunt 4,5 milioane de salariați și 1,5 milioane de bugetari.
De asemenea, la începutul anilor ‘90, în România au existat trei milioane de persoane asistate, iar astăzi numărul acestora depășește cinci milioane.
Oficialul BNR crede că este necesar ca opinia publică să înțeleagă ciclurile economice și realitatea, că după o perioadă de creștere urmează o ajustare, dar este nevoie de o ajustare optimă.
În ceea ce privește situația actuală, o ajustare optimă ar putea avea loc printr-un program cuprinzător prin coordonarea tuturor politicilor.
„Băncile centrale sunt de regulă un împrumutător de ultimă instanță. Despre BNR se spune, mai nou, că este un apărător de ultimă instanță, un fel de goalkeeper (portar – n.r.) care poate să apere orice. Eu voi spune că BNR își va face datoria, va apăra și interesul național și obiectivele sale, stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară, poate va găsi și soluții inspirate, dar nu poate să asigure optimul“, a adăugat Isărescu.
El apreciază că o corecție făcută prin curs nu reprezintă optimul, reaprinde inflația, este nedreaptă pentru că este plătită tocmai de cei care sunt oricum afectați. În opinia guvernatorului, 2009 ar trebui interpretat ca un an de ajustare, legat de perioadele anterioare de creștere economică foarte ridicată.
„Să fim sinceri, n-o făceam (ajustarea – n.r.), dacă nu era impusă din exterior, dacă criza nu retrăgea sumele masive care au inundat România și au obișnuit economia cu intrări mari de capital“, a mai spus Isărescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.