Home Economic-Financiar Isărescu: Stimularea consumului este o idee periculoasă, munca trebuie stimulată

Isărescu: Stimularea consumului este o idee periculoasă, munca trebuie stimulată

DISTRIBUIŢI

Stimularea consumului pentru reluarea creșterii economice este o idee periculoasă întrucât are o bază socială și politică, în contextul în care se apropie alegerile și există cinci milioane de pensionari, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
„Orice idee periculoasă, ca să nu zic proastă, capată imediat atenție“, a spus Isărescu, referindu-se la stimularea consumului pentru reluarea creșterii economice.
„Este periculoasă repetarea aproape obsesivă a ideii că n-avem creștere economică pentru că nu stimulăm consumul. Păi cum să stimulăm, dacă noi am avut un consum mult mai mare, cu 14% mai mare decât producția internă. (…) Stimularea consumului în condițiile actuale înseamnă revenirea la aceeași problemă, a sustenabilității“, a spus Isărescu, în cadrul unui seminar organizat la BNR. El a arătat că estimarea inițială arăta reducerea deficitului de cont curent de la 12-14% din PIB spre 7-8% din PIB, dar corecția realizată a fost mai mare.
Guvernatorul BNR a explicat că românii trebuie să fie lăsați și stimulați să muncească și să stimuleze producția, iar consumul va crește în primul rând în zonele unde avem creștere de producție, cum ar fi exporturile.
Isărescu consideră că stimularea consumului este o idee periculoasă întrucât are o bază socială și politică.
„Sunt cinci milioane de pensionari, partidele politice se vor bate pentru câștigarea alegerilor, și doar patru milioane de angajați. Nu există suficienți economiști, s-au mai adunat în sala asta, care să spună: nu se poate, dacă intrați pe o asemenea bandă, nici nu mai ajungem să stimulăm consumul“, a continuat guvernatorul băncii centrale.
„Există o presiune normală a acestora (beneficiarii de asistență socială – n.r.) care sunt votanți și sunt mai mulți, și vin la vot într-o probabilitate mai mare decât ceilalți. Te împing într-o direcție greșită și probabil este principalul motiv pentru care nu avem și o îmbunătățire de rating“, a arătat Isărescu.
Șeful BNR a explicat că finanțiștii nu pot da decât o soluție temporară pentru acest dezechilibru între plătitori și beneficiari, dar această dilemă trebuie rezolvată chiar fizic, pentru că nu există o ieșire doar prin artificii financiare.
Guvernatorul a arătat că Banca Națională l-a împuternicit să spună că pentru o creștere economică durabilă este nevoie de trei lucruri: „stimularea muncii, stimularea muncii, stimularea muncii“, în primul rând prin investiții și crearea de locuri de muncă.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.