Adunarea generala a actionarilor combinatului Ispat Tepro Iasi, apartinand grupului siderurgic LNM, a aprobat contractarea unui credit de 7,5 milioane de dolari de la Banca Comerciala Romana (BCR) pentru finantarea activitatii curente, informeaza un comunicat al companiei. Creditul va fi garantat cu o ipoteca asupra cladirilor si asupra unui teren cu o suprafata de peste 360.000 metri patrati. La acestea se adauga o garantie reala mobiliara asupra unor active din dotarea halelor si cesionarea, cu titlu de garantie, a fluxului de numerar derulat prin intermediul BCR.
Compania a fost preluata in luna mai a anului trecut de grupul anglo-indian LNM, care mai detine in Romania combinatul Ispat Sidex Galati. Potrivit comunicatului, imprumutul contractat va contribui, din punct de vedere financiar, la atingerea capacitatii maxime de productie.
In primul semestru al anului, Ispat Tepro a realizat o productie de 78.197 tone, in crestere cu 295%, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2003.
Peste 70% din productia societatii este exportata. Pentru anul in curs, combinatul anticipeaza o cifra de afaceri net superioara nivelului inregistrat in 2003, respectiv 3.300 miliarde de lei (circa 80 milioane de euro) fata de 559 miliarde de lei. Ispat Tepro fabrica tuburi din fonta si otel, 70% din productie fiind destinata pietelor internationale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















