Prima sesiune bursieră a anului 2007 a adus investitorilor la Bursa de Valori Bucureşti noi maxime absolute. Indicele general al Bursei, BET-C, şi indicele societăţilor de investiţii financiare, BET-FI, au urcat cu 5% şi, respectiv, 8% în prima şedinţă a acestui an.
În privinţa celor mai activi emitenţi, anul nou nu a adus schimbări, primele locuri fiind ocupate de Rompetrol Rafinare, SIF Oltenia (SIF5), SIF Moldova (SIF2), Petrom şi Banca Transilvania.
Cele mai semnificative creşteri ale şedinţei au fost înregistrate de Mechel Târgovişte, care a înregistrat o creştere de 14,78%, şi SIF Transilvania (SIF3), care a câştigat 10,74 procente. Şi SIF Oltenia a pornit anul, cum deja ne-a obişnuit, înregistrând o creştere de 8,22%.
BET-C a urcat cu 5,05% şi s-a plasat la 5.278 puncte la închiderea şedinţei, iar valoarea indicelui BET-FI a fost de 68.440 puncte, în creştere cu 8,61% faţă de ultima zi de tranzacţionare din 2006.
Indicele BET, care include cele mai lichide zece titluri, a avansat cu 4,96%.
Valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 96 de milioane de lei, aproximativ 28 de milioane de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















