
Topul privind reclamațiile consumatorilor români se menține aproximativ același în ultimii ani, cele mai des întâlnite probleme fiind legate de telefonia fixă și mobilă, de furnizarea energiei termice, a gazelor, de serviciile de televiziune și Internet, precum și de credite bancare, potrivit ANPC.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a declarat ieri într-o conferință de presă că în 2009, 2010 și prima jumătate a anului 2011 topul reclamațiilor a rămas aproape neschimbat, urmând ca numele agenților economici care înregistrează abateri în mod repetat să fie făcute publice.
„De azi operatorii economici care vor repeta abateri vor fi nominalizați, îi vom atenționa și pe consumatori în acest sens pentru că nu mai putem tolera neimplicarea unor astfel de comercianți care afișează un preț la raft mai mic decât cel achitat la casă, care vând produse expirate. Dacă până acum au fost unele rețineri a dezvălui numele acestor agenți economici, nu vor mai fi“, a precizat Cerbulescu.
Serviciile de telefonie, în topul reclamațiilor
Pe primul loc în topul celor mai reclamate subpiețe de consum, cu 938 reclamații primite, se află companile de servicii de telefonie (fixă și mobilă), pe locul al doilea se află subpiețele privind serviciile de furnizare a energiei termice (909 reclamații), apoi serviciile de televiziune prin cablu și prin satelit (902 reclamații), serviciile de furnizare a energiei electrice (865 reclamații). Alte subpiețe reclamate au fost cele privind serviciile furnizare a Internetului, servicii de furnizare a gazelor naturale, servicii financiare de credite bancare, produse electronice și electrocasnice și terminalele mobile.
Dintre controalele efectuate în anul 2010, în 76.114 din cazuri a fost constatată nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor, fiind aplicate sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor aplicate de comisarii ANPC anul trecut reprezentând 170.219.841 de lei.
În urma măsurilor dispuse, au fost oprite definitiv de la comercializare în anul 2010 produse periculoase în valoare totală de 4.269.699 de lei, din care au fost distruse produse în valoare de 1.551.907 lei .
De asemenea, în primele cinci luni ale lui 2011, comisarii ANPC au desfășurat aproximativ 50.000 de acțiuni de contol, aplicând amenzi de peste 56 de milioane de lei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















