Acasă Economic-Financiar Luxul, mai ieftin de anul viitor

Luxul, mai ieftin de anul viitor

DISTRIBUIȚI

Iahturile, parfumurile, blănurile, armele de vânătoare, bijuteriile și alte produse de lux ar putea fi mult mai ieftine începând de anul viitor, când vor fi eliminate accizele aplicate în prezent, potrivit unui proiect de ordonanță pentru modificarea Codului Fiscal, citat de Mediafax. În nota de fundamentare a proiectului de ordonanță se precizează că măsura este necesară pentru a evita declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României pentru aplicarea de accize stabilite în cote procentuale.
„Legislația națională prevede accize stabilite în cote procentuale, care sunt aplicate asupra bazei de impozitare ca valoare determinată pe baza prețurilor pentru produse cum ar fi: bijuterii din aur și/sau din platină, confecții din blănuri naturale, parfumuri, articole din cristal, iahturi și alte nave și ambarcațiuni cu sau fără motor pentru agrement, arme și arme de vânătoare, altele decât cele de uz militar, motoare cu putere peste 25 CP pentru iahturi și alte ambarcațiuni pentru agrement. Acest fapt a condus la sesizarea de către Comisia Europeană referitor la o posibilă încălcare a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene (…) România și-a luat angajamentul față de Comisia Europeană de a modifica legislația națională până la 31 decembrie 2009, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010, în sensul eliminării accizelor stabilite în cotă procentuală“, se spune în nota de fundamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.