Reducerea activitatilor in sectorul industriei miniere neferoase din Romania inseamna inchiderea perimetrelor miniere nerentabile si pastrarea in activitate a minelor unde rezerva este suficient de consistenta si ar mai putea fi exploatata timp indelungat. Compania Nationala Miniera Remin Baia Mare administreaza peste 40 de mine si perimetre miniere in judetele Maramures, Satu Mare, Salaj, Bistrita-Nasaud si Suceava. Pana la finele anului 2007, o parte din aceste mine vor fi inchise definitiv, iar personalul disponibilizat, conform unui acord semnat de autoritatile romane cu Banca Mondiala si organismele europene. Plecarea minerilor din sistem atat din exploatarile miniere, cat si din uzinele de flotare a minereurilor neferoase pare a fi principala preocupare a sindicatelor si autoritatilor judetene.
Administratia companiei Remin n-a fost deloc incantata cand, cu cateva zile in urma, cele doua sindicate, Nordmin si Liga Sindicatelor Miniere Maramures, au cerut plecarea in masa a salariatilor din companie. In cazul care Remin si Ministerul Comertului si Industriei ar fi de acord cu cererile sindicalistilor, cei 8.900 de angajati s-ar trezi fiecare in buzunar cu 250 milioane de lei. Suma convenita in urma negocierilor dintre sindicate, conducerea companiei si minister. Ca lucrurile nu stau chiar asa, o confirma liderii de sindicate care acum se vad obligati sa jongleze in formule conciliabile intre directorii companiei si salariatii care-i reprezinta.
-Ne-am trezit ca toti minerii vor sa plece acasa-, a spus ing. Tiberiu Mihali, presedintele Uniunii Sindicale Nordmin Maramures. -Intr-un fel, dorinta de a pleca din sistem este cat se poate de normala. Oamenii se gandesc la cele 250 milioane de lei care le vor intra in buzunar si la ce ar putea sa faca cu acesti bani. Initial, din luna septembrie ar trebui sa paraseasca mina 1.800 de salariati, conform programului de rentabilizare a industriei miniere. Deocamdata, oamenii sunt pe picior de asteptare. Inchiderea minelor nu pare a fi privita atat de dramatic ca in alte zone ale Romaniei. O parte dintre mineri se gandesc sa inceapa mici afaceri in agricultura, ecoturism sau comert. Altii se vor intoarce sa munceasca la sat, iar cei mai tineri se vor orienta spre alte locuri de munca in tara sau strainatate-, a spus unul dintre liderii minerilor.
Minele parasite, un pericol pentru cei ramasi
Surpriza sindicalistilor a fost ca, din momentul in care s-a vorbit in exploatarile minere de disponibilizare si salarii compensatorii, majoritatea angajatilor si-au exprimat dorinta de parasi locul de munca.
Sefii de abataje, inginerii care coordoneaza productia sustin ca, o data cu scaderea numarului de angajati, minele reprezinta un pericol pentru cei care vor continua sa coboare in subteran pentru a extrage minereul.
-Tehnica de lucru, utilajele, sistemele de ventilatie, cat si alte sisteme de securitate, nu mai pot fi supravegheate eficient. Riscul unor accidente creste simtitor, iar minerii nu mai sunt dispusi sa-si riste viata-, a fost de parere ing. Gheorghe Pasca, presedintele Ligii Sindicale Miniere Maramures.
Conducerea companiei e, totusi, optimista
O data cu aplicarea programului de disponibilizare, Compania Nationala Miniera Remin Baia Mare ar putea intra intr-un proces economic eficient, in paralel cu retragerea subventiei acordate de stat. Experimentul a fost aplicat in alte tari foste comuniste si s-a bucurat de succes. -Segmentarea activitatilor pe module, prin concesionarea unor sectoare si servicii de productii catre partenerii externi, ar putea determina, rentabiliza industria miniera neferoasa-, a spus ing. Dorel Ardelean .
Remin detine in portofoliu cateva mine care se preteaza la o asemenea conjunctura economica. Ramane ca specialistii si ministerul de resort sa decida cat mai repede formula de lucru.
Specialistii in geologie sustin ca bazinul minier al Maramuresului si minele adiacente ar mai detine in subsol rezerve de minereuri neferoase – aur, argint, cupru, zinc, plumb – ce ar putea fi exploatate timp de 50 de ani.
Pe de alta parte, Compania romano-australiana TransGold, fosta Aurul, care activeaza la Baia Mare, si-a anuntat intentia de a prelua cel putin doua mine care ar urma sa fie inchise. Directorii companiei australiene considera ca minerul neferos poate fi exploatat in conditii de rentabilitate. Compania miniera Remin este actionar al companiei australiene.
Inchiderea minelor din Maramures va fi un proces ce se v-a intinde pe patru ani de zile, iar protectia sociala a angajatilor este garantata de stat. Partea buna a acestei operatiuni e ca minele rentabile vor continua sa extraga bogatiile subsolului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















