
„Mama știe să împartă banii astfel încât să ne mai rămână și pentru timpul liber“, „mama își face mereu o listă cu toate cheltuielile pe care trebuie să le facă și așa reușește mereu să se încadreze în buget și să îi rămână și bani în plus“ – sunt două dintre răspunsurile pe care le-au dat liceenii întrebați despre modelul pe care îl admiră cel mai mult în ceea ce privește administrarea banilor.
Potrivit unui studiu realizat de BCR, mai mult de 50% dintre adolescenți au indicat „mama“ ca model de administrare a banilor motivând, în special, planificarea riguroasă a cheltuielilor, alocarea cu prudența a resurselor financiare și preocuparea pentru economisire.
Pe locurile următoare sunt alți membrii ai familiei, „tata“ și „bunicii“, respectați în special pentru că „dintr-o pensie mică reușesc să se întrețină și să pună și un ban deoparte pentru zile negre“.
Studiul mai arată că aproape două treimi (65%) dintre liceeni își doresc un curs de educație financiară la liceu, ținut de un profesor specializat, iar, dacă acesta nu există, 33% ar vrea să învețe de la un bancher, 30% de la profesorul de economie, iar 12% de la un om bogat din comunitate.
Dintre cele mai importante concluzii ale studiului se desprinde și faptul că, deși peste 90% dintre liceeni afirmă că primesc bani de buzunar de la părinți, peste 80% dintre ei spun că hotărăsc singuri pe ce să îi cheltuiască. Astfel, cei mai mulți liceeni susțin că își cheltuie banii de buzunar pe „ieșiri în oraș“, pe locul imediat următor fiind hainele.
Întrebați despre utilitatea unui curs de educație financiară, majoritatea a respondenților a spus că ar aprecia oportunitatea unor lecții de administrare a banilor în liceu, mergând până la noțiuni practice despre funcționarea economiei reale (funcționarea unei companii, funcționarea bursei de valori și a produselor de investiții).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















