Acasă Economic-Financiar Marii manageri se ocupa de maruntisuri

Marii manageri se ocupa de maruntisuri

DISTRIBUIȚI

80 dintre cele mai mari 100 de companii din SUA care au dat faliment in ultimii ani aveau strategii foarte bune, elaborate si puse la punct – arata un studiu de anvergura condus de catre un consortiu al marilor universitati americane. Mai clar spus, nu din cauza strategiei au ajuns unde au ajuns, ci din cauza executiei strategiei.

Visul oricarui manager este sa faca strategii, sa le prezinte si sa le explice, dupa care sa se duca sa joace golf, lasandu-i pe altii cu maruntisurile executarii ei. Sigur, cu un sentiment ascuns al providentialitatii… Or, strategiile sunt printre lucrurile relativ simple intr-o companie. In cateva zile sau saptamani, mult mai multi decat se crede pot face acele faimoasele exceluri si powerpointuri. Ca sa nu mai spun ca si toate marile firme de consultanta te roaga sa le lasi sa faca strategiile in locul tau. Si stiu sa le faca, nimic de zis! Dar, evident, niciuna nu va veni sa faca executia in locul tau. Marii manageri stiu care e rolul maruntisurilor in mersul companiei si stiu si cum sa se poarte cu ele.

Am vazut mii de oameni care vor sa conduca marile companii de stat din fotoliile consiliilor de administratie. Cam tot atatia isi inchipuie ca vor face o strategie pentru companiile acelea, o vor da managementului executiv sa o execute, si ei vor mai lua din cand in cand cate o decizie in CA cu da sau nu. Si, sa nu uitam, bonusul de la sfarsitul anului…

Si chiar asta fac odata ajunsi acolo. Rar am vazut un CA care sa faca ceva mai mult decat atat. Monitorizare si control nu face nimeni. Se pacalesc singuri, si ne insala si pe noi cu niste rapoarte pe care le cer managementului executiv din cand in cand. Daca ii iei la intrebari, iti spun ca asa se face si in companiile private.

Da, asa se face CA-ul la companiile private, si e normal sa fie astfel. Numai ca nu se conduc la fel si companiile de stat. Iar regiile si celelalte institutii cu atat mai putin. La nivel de management executiv, da, se conduc la fel, insa la nivel de management neexecutiv, nu. Guvernanta corporativa nu e aceeasi. Seamana cu cea de la companiile listate si cu cea de la marile companii cu actionariat multiplu, insa nici cu aceea atat de mult pe cat cred unii. Acolo urmaresti cativa indicatori mari la nivel de CA, e de ajuns. La stat nu poti face asta.

Adica asa cum au crezut cei care au facut acea faimoasa lege cu “managementul privat” la companiile de stat, care face mai mult rau decat bine atunci cand stii sa-i exploatezi slabiciunile. Si, va asigur, “managerii privati” sunt mult mai sofisticati din acest punct de vedere, ei s-au format in medii in care au trebuit sa pacaleasca mecanisme infinit mai complexe decat cele de la stat.

GEORGE BUTUNOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.