Home Economic-Financiar Măsurile de relansare economică, prezentate parlamentarilor PDL

Măsurile de relansare economică, prezentate parlamentarilor PDL

DISTRIBUIŢI

Prim vicepreședintele PDL Adriean Videanu a prezentat, ieri, parlamentarilor partidului un pachet de măsuri economice care presupune scăderea cotei unice de la 16% la 12% și majorarea salariului minim la 720 lei, concomitent cu reducerea contribuțiilor sociale de la 43,6% la 41%.
Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat că au fost prezentate parlamentarilor partidului „simulări în format tabelar și grafic“, care cuprind și o analiză din 2004 și pånă în prezent.
Sulfina Barbu a arătat că modelul economic prezentat este validat de Fondul Monetar Internațional.
„Curentul“ a prezentat cele trei măsuri, în exlusivitate, încă de joi, 14 octombrie.
„Ne-a prezentat niște calcule, simulări privind reducerea contribuției pentru angajator, care este impactul pentru reducerea cotei de impozitare la 12% și la 10%. Cåt ar însemna dacă reducem această cotă în fiscalitate. Ce ar însemna o creștere a salariului minim pe economie de la 600 de lei, cåt este acum, la 700 sau 720 lei, care este impactul. Orice modificare faci într-un loc trebuie să aducă o modificare în alte locuri“, a explicat, ieri, Sulfina Barbu, citată de Mediafax.
Cu o zi în urmă, Videanu declarase că se pregătește un pachet de măsuri care cuprinde creșterea salariului minim, concomitent cu reducerea contribuțiilor sociale, astfel încåt să nu reducă competitivitatea mediului de afaceri.
„Detaliile o să vi le prezint. Vreau să vă spun că pentru aceasta m-am consultat și cu FMI și cu ceilalți actori importanți, urmånd ca, în măsura în care delegația tehnică a FMI vine la București, să facem simulările simultane și să ne putem valida previziunile și noi, și dånșii legat de acest pachet de măsuri“, declara Adriean Videanu
O misiune a FMI este așteptată måine la București pentru evaluarea acordului în derulare și începerea discuțiilor preliminare pentru încheierea unei noi înțelegeri.
Reprezentantul Romåniei la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat, la sfårșitul săptămånii, că o măsură reducerii contribuțiilor sociale concomitent cu o creștere a salariului minim urmează să fie discutată cu echipa care va veni la București. „FMI nu respinge o asemenea idee, dar trebuie analizată cu atenție, pentru a vedea implicațiile fiscale și modul în care ea urmează să fie implementată“, a explicat oficialul.
Andreea Paul Vass, consilier al premierului, a declarat, joi, că există o presiune puternică din partea PDL pentru scăderea cotei unice la 10% sau 12%, însă atåt timp cåt nu vor fi găsite soluții de compensare a pierderilor estimate la buget, această măsură nu va putea fi luată. În replică, Sulfina Barbu declara că Andreea Vass nu are niciun rol în luarea unei decizii și nu înțelege în ce calitate vorbește aceasta atunci cånd spune că există o presiune din partea PDL pentru scăderea cotei unice la 10% sau 12%.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.