Home Economic-Financiar Moda „obiceiurilor sănătoase” crește vânzările de electrocasnice mici

Moda „obiceiurilor sănătoase” crește vânzările de electrocasnice mici

DISTRIBUIŢI

Piața bunurilor de folosință îndelungată a crescut anul trecut cu 12,8%, la 1,43 miliarde de euro, avansul din ultimul trimestru fiind de 15,6% față de intervalul octombrie-decembrie 2010, potrivit datelor unui studiu GfK. Comparativ cu 2010, electrocasnicele de dimensiuni mici au înregistrat o rată de creștere de două cifre, ajungând la 108 milioane de euro. Mai mult, cel de-al patrulea trimestru al lui 2011 a adus un avans de 19,1% pe piața electrocasnicelor mici față de același trimestru al anului 2010.
„Toate grupele de produse au avut o contribuție considerabilă la evoluția pozitivă a sectorului. În 2011, aparatele pentru prepararea băuturilor calde au fost unele dintre cele mai interesante produse în cadrul sectorului electrocasnicelor mici. Alături de aparatele pentru prepararea hranei, fiarele de călcat și aparatele pentru coafarea părului, aceste dispozitive au susținut marea creștere a pieței electrocasnicelor mici“, arată studiul.
În jur de 50% din valoarea vânzărilor de electrocasnice mici se realizează cu produse mai ieftine de 50 euro. Cu acest preț accesibil, consumatorii continuă să cumpere electro­casnice mici în ciuda mediului economic instabil.
În ultimul trimestru al anului trecut vânzările nu au vizat achiziționarea de cadouri pentru Crăciun, ci produse care au fost realmente necesare.
„Achiziționarea de electrocasnice mici merge spre obiceiuri mai sănătoase, consum în casă și aparate care ajută la reducerea timpului de lucru“, se precizează în studiu.
Piața echipamentelor foto a urcat cu 17,4% în 2011, la 46 milioane de euro.

Pasionați de laptopuri

Anul 2011 a fost unul bun pentru vânzările de IT din România, arătând o rată de creștere anuală de 25,5% comparativ cu 2010 și o rată minimă trimestrială de 23%. Per total, vânzările au însumat 427 milioane de euro.
„Cu specificații mai bune și prețuri mai mici, laptopurile s-au aflat în topul prefe­rințelor consumatorilor. Reprezentând mai mult de jumătate din vânzările de IT (…) Dar mai există încă un produs foarte atractiv pentru consumatori: tabletele. Relativ noi pe piață, tabletele înregistrează rate de creștere ridicate“, se mai spune în comunicat.
Ultimul trimestru din 2011 a adus pe piața electrocasnicelor mari cea mai mare rată de creștere din an față de trimestrul corespunzător din 2010, respectiv 9,3%, la 99 milioane de euro. La nivelul întregului an, vânzările de electrocasnice mari au atins 328 milioane de euro. Potrivit datelor GfK, anul 2011 a început puternic pentru piața de electronice și a adus o creștere a vânzărilor de 8,6%, la 293 milioane de euro.
„Într-un climat de nesiguranță economică cu o încredere a consumatorilor scăzută, electronicele au reușit să se mențină de la trimestru la trimestru pe un trend ascendent. Doi factori au susținut această performanță: promoțiile continue de pe piață și o rată scăzută de penetrare pentru electronice, în special pentru televizoarele plate“, se arată în comunicat.
Vânzările din ultimul trimestru 2011 au fost importante și s-au cifrat la 110 milioane de euro, în urcare cu 10,2% față de același trimestru al anului 2010.
Pe segmentul telecom, vânzările de telefoane mobile au crescut cu 10%, la 191 milioane de euro.
Evident, sunt preferate de către consumatori din ce în ce mai mult telefoanele inteligente pentru caracteristicile lor superioare destinate altor servicii decât celor de voce: Internet, email, foto, aplicații. În volum, telefoanele inteligente se situează undeva la limita a 25%, în timp ce în valoare reprezintă mai mult de 50% din întregul sector.

Vânzările de televizoare cresc cu 15% de Crăciun
Vânzările din ultimul trimestru au însumat 110 milioane de euro, făcând un salt mare de 10,2% creștere comparativ cu același trimestru al anului trecut. În decembrie 2011 preferințe consumatorilor s-au îndreptat către principale două familii de produse: segmentul TV/Audio și segmentul consolelor video. Vânzările cu televizoare au crescut cu 15% în T4, urmate îndeaproape de sistemele audio cu 7%. Câștigătorul sezonier a fost categoria consolelor video cu o creștere de 26%.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.