
Coaliția a discutat ieri, într-o reuniune la care a participat și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, varianta ca moneda euro să fie adoptată la 1 ianuarie 2015, iar până la finalul acelui an să circule în paralel atât moneda națională, cât și euro, a declarat Varujan Pambuccian. El a susținut că membrii Coaliției au discutat ca obiectivul de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015 să fie menținut și că guvernatorul Mugur Isărescu a avansat varianta ca, după adoptarea monedei euro, aceasta să circule în paralel cu leul până la 1 decembrie 2015, după care să rămână în circulație numai moneda europeană.
Decizia privind adoptarea monedei euro va fi luată în ședința de guvern care a început după reuniunea Coaliției.
Guvernul s-a reunit, vineri, în ședință specială, pentru a aproba programul de convergență al României pentru perioada 2011-2014.
Premierul Emil Boc a anunțat că Guvernul va adopta programul de convergență până la sfârșitul lunii aprilie, interval în care va fi luată o decizie și în ceea ce privește termenul de adoptare a monedei euro. El a arătat că Executivul se va consulta în aceastăperioadă cu Președinția și Banca Națională a României.
În proiectul programului de convergență se estimează că intrarea în ERM-II se va produce "în perspectiva anilor 2013-2014", fără nicio referire exactă la momentul adoptării euro. În programul precedent, elaborat în primăvara anului trecut, adoptarea monedei euro era indicată distinct pentru 1 ianuarie 2015.
Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o țară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda națională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% față de euro.
Programul de convergență al României este revizuit anual și transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















