
Continuarea sprijinului de la UE-FMI-Banca Mondială (BM) și respectarea condițiilor din acordul cu instituțiile internaționale susțin ratingul României, împiedicând ca situația fiscală a țării să devină victimă a incertitudinii politice, potrivit unei analize Moody’s.
La începutul săptămânii trecute premierul Emil Boc și cabinetul acestuia și-au dat demisia, ca urmare a protestelor după doi ani de măsuri de consolidare fiscală. În pofida incertitudinii, în aceeași zi, FMI a anunțat că se așteaptă ca acordul preventiv, semnat de România cu Fondul, UE și BM, să continue.
Moody’s se așteaptă ca noul guvern, condus de Mihai Răzvan Ungureanu, să respecte politicile FMI. „Ne așteptăm ca Mihai Ungureanu și cabinetul său (…) să rămână în funcție până la alegerile din toamnă. Declarațiile publice ale lui Ungureanu și alegerile sale în privința miniștrilor Economiei și de Finanțe arată că este puțin probabil în această perioadă politicile (guvernamentale, n.r.) să devieze de la calea prescrisă de FMI“, notează analistul Moody’s Atsi Sheth. Așteptările pentru continuarea sprijinului de la UE-FMI-BM și respectarea condițiilor din acordul preventiv susțin ratingul României, întrucat vor împiedica situația fiscală a țării să devină victimă a incertitudinii politice și vor oferi în continuare o asigurare financiară, calmând în același timp și temerile piețelor financiare, cauzate de schimbarea de guvern.
Reformele structurale și fiscale adoptate de România de la semnarea primului acord cu FMI, în 2009, au îmbunătățit percepția piețelor internaționale de obligațiuni privind riscul țării, situație evidentă la vânzarea de obligațiuni în dolari la începutul lunii februarie.
„Menținerea încrederii pieței este importantă pentru a acoperi necesarul de refinanțare în viitor“, potrivit analizei Moody’s. În timp ce datoria României, de 34% din PIB, este modestă, structurarea pe termen scurt lasă Guvernul cu un necesar de refinanțare de 12% din PIB în acest an și în 2013.
„Îndeplinirea criteriilor din acordul preventiv este crucială, întrucât FMI, UE și BM sunt o potențială sursă de refinanțare“, afirmă Sheth.
Protestele antiausteritate au ridicat piedici în calea implementării unor noi reforme structurale. Impactul ar putea fi diluarea sau întârzierea unor reforme în acest an, dar nu deraierea întregii agende de consolidare fiscală și reforme structurale. Motivul este că orice guvern, indiferent de formulă, este improbabil să riște pierderea susținerii FMI, UE și BM, care ar afecta perspectivele de creștere economică. În plus, ca o recunoaștere a provocărilor politice din România și a dificultăților din zona euro, care afectează România, FMI ar putea relaxa unele condiții, atâta timp cât politicile avansează într-o direcție pozitivă.
În consecință, reformele planificate în domeniile energiei și sănătății ar putea fi mai lente și mai blânde asupra populției, situație care ar atenua resentimentele protestatarilor, consideră analistul Moody’s.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















