Referitor la decizia Guvernului Romaniei, adoptata in sedinta din data de 23 martie 2005, prin care sunt marite accizele la tutun, Biroul de presa al SN Tutunul Romanesc a transmis redactiei un comunicat, in care face cunoscut punctul de vedere al actionarului majoritar al acestei companii, Tobacco 2003/UE Consortium. Redam continutul comunicatului, cu precizarea ca titlul si subtitlurile apartin redactiei.
Se creeaza premisele unui regim de concurenta neloiala
Tobacco 2003/UE Consortium intelege decizia adoptata de actualul guvern ca masura necesara in vederea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, dar considera ca rolul statului in raport cu producatorii din orice ramura de activitate trebuie sa fie corect si nediscriminatoriu.
Tobacco 2003/UE Consortium apreciaza ca decizia recent adoptata de Guvernul Romaniei creeaza premisele unui regim de concurenta neloiala, iar modul de reglementare a regimului accizelor a fost realizat cu intentia vadita de a favoriza pe anumiti producatori existenti in piata.
Astfel, masura adoptata de executiv, la initiativa Ministerului Finantelor Publice, de a mari accizele la tutun are rolul de a bulversa piata producatorilor de tutun si a favoriza companiile producatoare de branduri considerate de lux. Urmare a masurii adoptate, accizele la tigarile de lux se majoreaza cu 2.000 de lei pe pachet, in vreme ce la tigarile ieftine, accesibile consumatorilor cu venituri reduse, accizele se majoreaza cu 5.000 de lei pe pachet. Aceasta va face ca un fumator cu venituri mici sa fie nevoit sa cheltuiasca aproximativ 5.000-6.000 de lei in plus pentru un pachet, fata de pretul actual, in vreme ce un fumator cu venituri peste medii va scoate din buzunar, pentru un pachet de tigari, doar 2.000-3.000 de lei in plus.
Este defavorizat singurul producator care sprijina cultivatorii de tutun
Tobacco 2003/UE Consortium considera ca ar fi fost corect ca Guvernul Romaniei, prin reprezentantul sau, Ministerul de Finante, si ministrul de resort, Ionut Popescu, sa se consulte inaintea adoptarii acestei masuri cu toti producatorii de tigarete din Romania, si nu doar cu unii dintre acestia. Mai mult, Tobacco 2003/UE Consortium considera ca fiind inadmisibile afirmatiile facute de ministrul finantelor publice, Ionut Popescu, pe postul national de televiziune, la o ora de maxima audienta, prin care recunoaste public ca decizia guvernului a fost luata dupa consultari de cateva saptamani ale ministerului pe care il conduce cu reprezentantul unui singur producator de pe piata romaneasca, care, de altfel, este cel favorizat de aceasta decizie. Tobacco 2003/UE Consortium este indignat de situatia creata si considera ca Guvernul Romaniei s-a amestecat in mod nepermis in piata tigaretelor si a defavorizat in mod evident situatia singurului producator de pe piata romaneasca ce incurajeaza industria tutunului din Romania si care a folosit in fabricarea tigaretelor 99,73% din intreaga productie a Romaniei.
Peste 27.000 de fermieri si 1.500 de salariati – in pericol de a ramane fara nici un venit
Tobacco 2003/UE Consortium nu intelege politica vadit discriminatorie a Guvernului Romaniei, ce are ca obiectiv nu doar disparitia de pe piata a Tutunului Romanesc si a unor marci traditionale, ci a insesi industriei cultivatoare de tutun din Romania, reprezentata de peste 27.500 de mici fermieri romani. Atitudinea este cu atat mai putin de inteles cu cat Ministerul Agriculturii a anuntat ca lucreaza la un proiect de act normativ prin care sa fie acordate subventii cultivatorilor de tutun pentru cantitatile livrate la unitatile de procesare, masura care va fi luata pentru impulsionarea productiei autohtone, care acopera, in prezent, mai putin de jumatate din cota negociata cu UE. Mai mult, Ministerul Agriculturii anunta ca decizia a fost luata pentru a stimula productia de tutun, care s-a redus de la 18.000 tone, in anul 1999, la 7.200 tone, in 2004. Or, atat timp cat singurul contractant de tutun de pe piata romaneasca a fost Tutunul Romanesc, societate a carei existenta in piata este pusa in pericol de recenta decizie a executivului, Tobacco 2003/UE Consortium nu intelege atitudinea guvernului roman. Daca nu vor avea loc schimbari urgente ale reglementarilor legale recent adoptate, Tobacco 2003/UE Consortium va fi nevoit sa inchida capacitatile de productie in functiune in acest moment, sa concedieze aproape 90% din cei 1.500 de salariati pe care ii are in prezent si sa renunte la achizitionarea de tutun romanesc.
Tobacco 2003/UE Consortium precizeaza in mod explicit ca nu este impotriva maririi accizelor la tutun si intelege necesitatea adoptarii acestei masuri, dar este impotriva aplicarii discriminatorie a acesteia, cu scopul vadit de a favoriza o anumita companie. Mai mult, Tobacco 2003/UE Consortium intelege prin aceasta sa depuna toate eforturile si sa foloseasca toate instrumentele legale pe care le are la dispozitie pentru a-si apara drepturile.
Tutunul Romanesc – o companie solida, fara nici un fel de datorii
De asemenea, Tobacco 2003/UE Consortium doreste sa informeze opinia publica din Romania ca Tutunul Romanesc este o societate fara datorii, care a achitat toate platile necesare catre bugetul statului si catre partenerii de afaceri. In 2004, dupa semnarea contractului de privatizare prin care Tobacco 2003/UE Consortium a preluat Tutunul Romanesc, au fost achitate datorii bugetare de 2.425 miliarde de lei, la care se adauga cheltuieli cu salarii – 328 miliarde de lei, cu furnizorii – 267 miliarde de lei, plati catre cultivatori – 51 miliarde de lei, credit extern garantat de stat – 119 miliarde de lei (aproximativ trei milioane de euro). Deci, un efort financiar total de 3.190 miliarde de lei in 2004, care s-a adaugat la cele 3.362 miliarde de lei platite in 2003. In plus, au fost achitate 3,5 milioane de euro aferente creditelor asumate de societate in 1996 si 1997, cand actionar unic era statul roman. Aceste credite beneficiau de garantie guvernamentala, iar in cazul neplatii, ar fi fost acoperite, conform contractului de creditare, de la bugetul statului. Actionarii majoritari, Galaxy Energy International LTD BVI si CTS SRL Italia, au adus in companie 3,5 milioane de euro capital circulant si au indeplinit obligatiile de investitii tehnologice in valoare de 500.000 de euro. De asemenea, au mentinut in functiune toate fabricile convenite in contractul angajat cu statul roman si numarul de personal stabilit fara nici o concediere (colectiva sau individuala), respectiv 1.500 de salariati. Astfel, in relatia contractuala cu statul roman, Tobacco 2003/UE Consortium a respectat toate clauzele asumate, situatie care face cu atat mai mult sa nu inteleaga politica discriminatorie a actualului guvern.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















