Acasă Economic-Financiar Noua variantă a taxei auto, adoptată în două săptămâni

Noua variantă a taxei auto, adoptată în două săptămâni

DISTRIBUIȚI

Ministrul Mediului și Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că speră că noua variantă a taxei auto va fi aprobată de Executiv până la începutul sesiunii parlamentare, adică în termen de cel mult două săptămâni. „Am cerut ca proiectul de Lege privind taxa auto să fie adoptat în Guvern până la începutul sesiunii parlamentare. Deci, săptămâna aceasta, cel târziu săptămâna viitoare va fi aprobată“, a menționat Borbely. Proiectul de lege privind modificarea taxei auto, postat pe site-ul MMP, prevede introducerea unei metode de calcul care să permită taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, ajungându-se astfel la reducere a taxei cu circa 30% față de situația actuală.
Totodată, posesorii de autovehicule echipate cu motor diesel prevăzute cu filtru de particule vor plăti o taxă auto cu 25% mai mică. Pe de altă parte, pentru mașinile înscrise în România înainte de anul 2007 va trebui plătită o taxă auto cu ocazia primei tranzacții, singurele autovehicule scutite de la plată fiind cele încadrate în categoria istorice sau cele acordate instituțiilor publice de către guverne străine sau organizații internaționale și organisme nonprofit sau de caritate, se precizează în Proiectul de lege. Potrivit documentului, atunci când persoana care solicită înmatricularea sau transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului nu poate face dovada datei primei înmatriculări a autovehiculului, taxa se calculează în funcție de anul fabricației. Totodată, taxa nu se plătește atunci când autovehiculele sunt încadrate în categoria vehiculelor istorice, sunt acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate, prin donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică sau confiscate ori intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului și acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare. În categoria scutirilor intră și autovehiculele destinate competițiilor sportive. Taxa auto aplicabilă și mașinilor înscrise în țară înainte de 1 ianuarie 2007 se calculează în funcție de emisiile de CO2, cilindree și norma de poluare. Pe de altă parte, la capitolul restituirii diferenței de taxă deja achitată, se arată faptul că pot solicita acest lucru cei care au plătit taxa auto mai mare între iulie 2008 și momentul actual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.