Home Economic-Financiar Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a scăzut la jumătate

Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a scăzut la jumătate

DISTRIBUIŢI

Numărul firmelor care și-au suspendat temporar activitatea a scăzut în primele șase luni cu aproape 50% la 42.417 societăți, dar în schimb a crescut numărul radierilor voluntare, cu 550% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Comparativ cu anul 2009, când în primele șase luni s-au înregistrat 80.646 de suspendări de activitate la nivelul întregii țări, anul acesta s-au raportat 42.417 de astfel de acțiuni, reprezentând o scădere de 47,4%, se arată într-un comunicat al ONRC.
În ceea ce privește radierile voluntare, în primul semestru din 2010 au fost înregistrate 118.340 de acțiuni, în creștere cu 549% față de anul 2009. În această statistică ONRC a inclus un număr total de 98.735 radieri din oficiu realizate de ONRC în urma expirării termenului în care persoanele fizice și asociațiile familiale puteau opta pentru transformarea în persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.
Pe de altă parte, și numărul dizolvărilor voluntare a scăzut în primul semestru, de la 11.064 la 5.041 de operațiuni, reprezentând o reducere de 54,44 %.
Numărul înmatriculărilor a fost de peste 58.000 de firme, comparativ cu 60.800 de firme înregistrate în primul semestru din 2009, astfel că la sfârșitul lunii iunie erau activi peste 900.000 de agenți economici.
În 2009, peste 133.000 de firme și-au suspendat activitatea, de 11 ori mai multe decât în 2008.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.