Home Economic-Financiar Numărul insolvențelor și al firmelor suspendate sau dizolvate, în scădere

Numărul insolvențelor și al firmelor suspendate sau dizolvate, în scădere

DISTRIBUIŢI

Început de an optimist

Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele două luni ale acestui an a scăzut cu 62,1%, la 4.902, față de aceeași perioadă din 2010, când și-au întrerupt activitatea 12.917 companii, a anunțat ieri Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe companii care și-au suspendat temporar activitatea în ianuarie-februarie 2011 se află în București – 541, urmat de Arad – 222 și Prahova – 206.
În același timp, numărul companiilor care au cerut dizolvarea voluntară în primele două luni din acest an a scăzut cu 69,27%, la 546, față de aceeași perioadă din 2010, când 1.777 de firme au solicitat dizolvarea.
Cele mai multe dizolvări voluntare s-au înregistrat în Iași – 52, Sibiu – 44 și Hunedoara – 41.
În schimb, radierile voluntare au crescut cu 11%, la 6.952 în primele două luni, față de 6.271 în perioada similară a anului trecut, aaaaaacele mai multe fiind în București (758).

18.112 de firme noi

Pe de altă parte, datele ONRC mai arată că numărul societăților înmatriculate a fost de 18.112, în creștere cu 9% față de 16.635 de agenți economici în ianuarie-februarie 2010. Numărul firmelor care au intrat în insolvență în ianuarie a fost de 202, de zece ori mai puține atât față de aceeași perioadă a anului trecut, cât și comparativ cu decembrie 2010.
Astfel, începutul anului a marcat cele mai puține insolvențe din ultimii aproximativ doi ani și jumătate, în care lunar circa 1.500-2.000 de firme ajungeau în situația de a nu-și putea plăti datoriile.
Anul trecut numărul insolvențelor a ajuns la 21.692, puțin peste nivelul înregistrat în 2009, când 19.894 de companii au intrat în incapacitate de plată.
Cele mai multe societăți care s-au confruntat cu dificultăți financiare au fost în continuare cele din domeniul comerțului, 79 intrând în insolvență, dar și cele din industria prelucrătoare și construcții.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.