
România are barmani de top. O dovedește Nicoleta Tănase, care s-a clasat printre primii cinci barmani din lume la concursul Stella Artois World Draught Masters, competiție internațională de servire a berii. Concursul i-a reunit pe cei mai talentați 25 de barmani ai lumii, iar Nicoleta Tănase, reprezentanta României, s-a clasat pe locul V, după Statele Unite ale Americii, Australia, Belgia și Canada. Evenimentul a avut loc la Londra, unde cei mai buni barmani din lume, câștigători ai competițiilor locale, s-au înfruntat pentru a câștiga titlul de „Maestru absolut în turnarea perfectă a berii“. Aceștia au trebuit să respecte Ritualul celor 9 pași, un ceremonial rafinat și vechi de 600 de ani.
„Presiunea a fost uriașă! Au fost 650 de oameni care ne-au urmărit toate mișcările și zeci de camere de filmat și de fotografiat. Toți participanții s-au descurcat foarte bine, însă atitudinea și personalitatea fiecăruia au fost cele care au făcut diferența“ a declarat Nicoleta Tănase.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















