Home Economic-Financiar Omorarea industriei ne intoarce la agricultura

Omorarea industriei ne intoarce la agricultura

DISTRIBUIŢI

Dezindustrializarea accentuata a Romaniei din ultimii ani a dus la o migrare masiva a fortei de munca spre agricultura, domeniu economic care in tara noastra are o productivitate extrem de scazuta, a anuntat ieri conducerea Blocului National Sindical (BNS), citand studii internationale pe aceasta tema.

Astfel, in 2000, in agricultura lucrau 43% din forta de munca ocupata, insa contributia acestui sector la formarea PIB a scazut constant, ajungand in anul mentionat la numai 13%. Ca un paradox, potrivit unui clasament facut de Institutul de la Viena, Romania este una dintre putinele tari din zona in care industria alimentara este considerata ca un sector generator de deficit, in ciuda ponderii mari a agriculturii. Presedintele BNS, Dumitru Costin, a aratat ca inclusiv oficialii FMI recunosc ca ponderea din PIB de care beneficiaza salariatii romani este extrem de redusa – doar 26%. In aceste conditii, tara noastra poate miza, ca avantaje competitive, doar pe sectoarele industriale care utilizeaza intensiv forta de munca: confectii, incaltaminte sau prelucrarea lemnului. Acestea sunt, de altfel, si domeniile de activitate unde angajatii sunt cel mai prost platiti, potrivit statisticilor.

In aceeasi ordine de idei, liderul BNS a subliniat si decalajul extrem de mare intre cresterea productivitatii muncii in perioada decembrie 2002 – aprilie 2003 (de 13%) si cea a castigului salarial mediu brut (de numai 5,5%). Nici investitiile nu s-au regasit ca rezultate in cresterea economica. -Valoarea adaugata nu s-a dus catre investitii si dezvoltare, ci catre dividende, care au fost transformate in palate megalomane si masini superluxoase-, a spus dl Costin. Domnia sa a subliniat faptul ca, in prezent, arieratele din sectorul privat au ajuns sa le egaleze pe cele ale intreprinderilor de stat.

Pe de alta parte, sindicalistii au raspuns in termeni duri interventiilor patronale pentru modificarea Codului muncii, care a intrat in vigoare de la 1 martie. -In perioada 1990-2003, patronii au negat orice reglementare a vechiului Cod al muncii, catalogandu-l ca fiind de sorginte comunista. Acum, cand avem o lege europeana, nici pe aceasta nu vor s-o aplice-, a spus Dumitru Costin. Liderul sindical a respins din start orice intentie de modificare a codului, vehiculata de autoritati si de reprezentantii mediului de afaceri si a precizat ca, in cazul in care acest lucru se va intampla, BNS va recurge chiar la iesiri in strada.

In legatura cu intentia guvernului de a coopta oameni de afaceri in structurile executivului, dl Costin a fost ironic, aratand ca -pe cei cu sute de miliarde de lei datorii la stat ii vom regasi, probabil, in aceasta zona-. Liderul sindical a continuat, opinand ca initiativa ar veni ca urmare a faptului ca -probabil grupul de oameni de afaceri din PSD a castigat o batalie-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.