Acasă Economic-Financiar OUG 50 – între protecția consumatorului și siguranța sistemului bancar

OUG 50 – între protecția consumatorului și siguranța sistemului bancar

DISTRIBUIȚI

În căutarea unui compromis care să împace și FMI, și clienții nemulțumiți

FMI dă înapoi în ceea ce privește ordonanța referitoare la creditele populației. Dacă la sfårșitul săptămånii trecute șeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks, declara că modificarea OUG 50/2010 este o condiție pentru acordarea următoarei tranșe, ieri, reprezentantul Fondului spunea că știe de existența unor „practici bancare neclare sau abuzive“.
Reprezentanții FMI și CE au evitat, în timpul conferinței de presă susținute ieri la BNR, să precizeze clar dacă modificarea OUG 50/2010 este o condiționalitate strictă pentru eliberarea următoarelor tranșe din pachetul de împrumuturi.
„Au existat unele practici bancare neclare sau abuzive. Apreciem eforturile autorităților pentru a proteja consumatorul. Trebuie să existe un echilibru între protecția consumatorului și siguranța sistemului bancar din România“, a spus șeful delegației FMI.
Întrebat dacă modificarea OUG 50/2010 reprezintă o condiționalitate pentru eliberarea următoarei tranșe, Franks a declarat că este optimist că va fi găsită o soluție care să respecte ambele obiective – protecția populație și stabilitatea sistemului bancar. „Vrem să ne asigurăm că am respectat acest echilibru pentru continuarea programului“, a adăugat reprezentantul FMI.

Directorul de țară pentru România al Comisiei Europene, Istvan Szekely, a arătat că instituția înțelege nevoia de protecție în plus a consumatorilor, în special în domeniul financiar bancar, dar trebuie să se asigure și că sistemul bancar este solid, iar legislația europeană este respectată.
Szekely a adăugat că instituția pe care o reprezintă a trimis deja Guvernului o scrisoare de pre-infringement, iar România trebuie să explice felul în care aplică Directiva UE 2008/48/EC.
Surse oficiale, citate de Mediafax, au declarat duminică că negocierile cu FMI au intrat în impas, în principal din cauza condiției de modificare a OUG 50 privind creditele populației prin eliminarea în totalitate a aplicării prevederilor la contractele aflate în derulare.
Membrii misiunii FMI au avut, duminică seara, o discuție cu președintele Traian Băsescu, la care a participat și premierul Emil Boc.

Discuții dure

Șeful Guvernului a declarat, ieri, la postul public de radio, că evaluarea misiunii FMI la București nu a fost una foarte ușoară, deoarece negocierile au fost dure, iar intervenția președintelui Traian Băsescu a fost de mare ajutor.
Întrebat de ce a apelat la intervenția președintelui României și dacă șeful statului a fost de ajutor în discuțiile cu FMI de la acel moment, premierul a răspuns că președintele a avut o mare contribuție la stabilirea unei „forme corecte“ a acordului.
„Președintele a fost de mare ajutor în cadrul discuțiilor pe care le-am avut și în special în forma finală, astfel încât să se poată ajunge la o formă corectă a acordului nostru pe mai departe, președintele având un rol important în ceea ce privește forma finală a acordului, cu contribuția președintelui realizându-se chiar lucruri importante în ceea ce înseamnă susținerea investițiilor pentru anul 2011“, a spus Boc.

Chirițoiu: Ordonanța și-a făcut deja efectul

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, consideră că este foarte dificil, poate chiar imposibil ca OUG 50/2010 privind creditele populației să nu se mai aplice creditelor vechi, în condițiile în care au fost deja modificate aproximativ opt milioane de contracte.
„Ordonanța și-a făcut deja efectul, iar 8 milioane de contracte au fost modificate. Nu văd cum am putea să venim acum și să spunem: anulăm acele 8 milioane de contracte și ne întoarcem la contractele care existau în iunie. Cred că tehnic este foarte dificil, poate chiar imposibil. Nici băncile nu vor așa ceva, nimeni nu vrea așa ceva“, a explicat Chirițoiu.
Președintele Consiliului Concurenței spune că a discutat cu juriștii Departamentului de Afaceri Externe și OUG 50 nu conține prevederi care să se aplice retroactiv. În ceea ce privește temerile FMI potrivit cărora ordonanța ar putea afecta sistemul bancar, Chirițoiu spune că România trebuie doar să convingă FMI de contrariul acestor informații.

Contestarea politicilor de ajustare subminează stabilitatea economică
Șeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks, a lansat un mesaj dur la adresa Opoziției, arâtând că soluționarea incertitudinii politice generate de contestarea juridică și politică a unora dintre politicile de ajustare a fost o provocare pentru autoritățile române.
„Autoritățile se angajează în continuare total să realizeze țintele de deficit stabilitate pentru 2011 și 2012. Dar contestarea juridică și politică a unora dintre politicile de ajustare au creat incertitudini și au impus recalibrarea semnificativă și frecventă a politicilor fiscale“, a declarat Franks.
Reprezentantul FMI a dat exemplul impozității pensiilor, presiunile constante de modificare a politicii salariale și a celei fiscale și contestarea arbitară în justiție a managementului economic rațional care „periclitează cu regularitate procesul de elaborare a politicilor economice“.
Șeful misiunii FMI a precizat că ajustările efectuate de guvernul român nu au fost impuse de Fond, ci de situația economică și financiară a României, în contextul global al celei mai mari crize economice din ultimii 60 de ani.
„Suntem siguri că Guvernul va ajusta măsurile sale de politici astfel încât să poată realiza obiectivele fiscale convenite“, a spus Franks, adăugând că presiunile constante și contestarea politicilor de ajustare subminează stabilitatea și afectează creșterea economică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.