
60% dintre companiile private acordă bonusuri fixe angajaților
Aproape 40% din companiile private au bugetat majorări salariale pentru 2011, creșterea medie fiind de 6,8%, după ce în acest an salariile din sectorul privat au crescut în medie cu 4,3%, potrivit studiului salarial și de beneficii PayWell România, realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC). Avansul salariilor din 2010 este cu 40% mai mic față de cel din 2009, când s-a situat la 7,2%.
Totodată, aproape 70% dintre companiile participante la studiu fie au crescut până în prezent, fie intenționează să crească salariile în 2010, în timp ce 30% nu intenționează să majoreze salariile anul acesta sau nu au luat nicio decizie.
Potrivit studiului, cele mai importante creșteri de salarii au fost realizate anul acesta în sectoarele IT (5,9%), farmaceutic (5,4%) și producție auto (4,9%), în timp ce la polul opus se află sectorul bancar (3%) și retailul (2,9%).
În funcție de regiune, în medie, salariul brut din București se ridică în 2010 la 4.039 de lei, în timp ce în afara Bucureștiului, media lunară a câștigului angajaților se ridică la 2.427 de lei.
„Este o diferență mare, deoarece, în general, în București sunt sediile companiilor, respectiv salariații cu funcții de conducere, iar în afara Bucureștiului sunt centrele de producție. Dacă ne referim la o diferență post la post, în București salariile sunt mai mari în medie cu 20-30% decât în restul țării“, a explicat Horațiu Cocheci, manager consultanță în resurse umane.
De la tichete de masă la răcoritoare și cafea
Legat de politica de acordare a bonusurilor variabile, studiul arată un trend descrescător, în intervalul 2006-2009, al companiilor care au acordat astfel de avantaje salariaților, de la 93% dintre companii la 84%. În 2010, se înregistrează un ușor avans, astfel că 87% dintre societățile private au ales să ofere angajaților aceste bonusuri.
În ceea ce privește beneficiile extrasalariale, studiul arată că 60% dintre companiile din România acordă bonusuri fixe angajaților. Acestea sunt oferite în principal cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a Paștelui și a sezonului vacanțelor. Bonusurile sunt oferite de obicei sub forma unor sume fixe, variind între 150 și 700 de lei.
De asemenea, cele mai multe companii aleg să acorde angajaților tichete de masă (89%), iar două treimi oferă angajaților beneficii pentru activități de socializare. „Cele mai importante reduceri au fost operate la nivelul cadourilor pentru ocazii speciale sau pentru răcoritoare și cafea. Angajatorii au înțeles să taie aceste beneficii și să le introducă în plata efectivă a salariaților“, a adăugat Cocheci.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















