Home Economic-Financiar Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Despagubiri

American International Group (AIG), cea mai mare companie de asigurari de pe plan mondial, ar putea plati despagubiri record, in valoare de cel putin 1,5 miliarde de dolari, ca urmare a unor acuzatii de frauda si alte infractiuni, potrivit unor surse apropiate situatiei. Acestea sustin ca AIG si autoritatile americane ar putea ajunge la o intelegere in cursul acestei saptamani. Daca va fi platita de AIG, suma de 1,5 miliarde de dolari va reprezenta cea mai ridicata despagubire pentru o acuzatie de frauda.

Utilizatori

Numarul utilizatorilor de instrumente de plata cu acces la distanta s-a dublat anul trecut, acestia efectuand circa 11,1 milioane de tranzactii, in valoare totala de 65,4 miliarde de euro, potrivit datelor Ministerului Comunicatiilor si Tehnologia Informatiei (MCTI). La sfarsitul anului trecut erau inregistrati 100.000 de utilizatori de astfel de instrumente, reprezentand o crestere de 126%. Astfel, numarul bancilor care furnizeaza astfel de servicii se ridica la 25, in timp ce numarul instrumentelor de tip internet-banking, home-banking sau mobile-banking este de 34.

Oferta

Conglomeratul portughez Sonae a inaintat o oferta in valoare de 11,1 miliarde de euro pentru preluarea actiunilor si obligatiunilor convertibile ale Portugal Telecom. Sonae, controlata de omul de afaceri Belmiro de Azevedo, va plati 9,5 euro pe actiune, cu 16% peste cotatia titlurilor la inchiderea sedintei bursiere de luni de la Lisabona. De asemenea, Sonae a avansat si pretul de 5.000 de euro pentru fiecare obligatiune convertibila a Portugal Telecom.

Amenzi

Garda Financiara a desfasurat, in perioada 30 ianuarie-5 februarie 2006, peste 3.357 actiuni de control operativ si inopinat, in urma carora au fost incheiate 2.898 acte de control. -In timpul acestor actiuni au fost aplicate amenzi in valoare totala de 4.657.881 lei (RON), fiind incasate 2.836.977 lei (RON)-, precizeaza un comunicat al institutiei. Potrivit acestuia, au fost totodata confiscate bunuri in valoare de 857.093 lei (RON). -Dintre actele de control incheiate, 33 de dosare au fost inaintate organelor de urmarire penala, pentru un prejudiciu total de 6.390.510 lei (RON)-, mai precizeaza institutia.

Vanzare

Compania americana Citadel Broadcasting va plati 2,7 miliarde de dolari pentru ABC Radio, divizie a Walt Disney, consolidandu- si astfel pozitia pe piata americana de profil. Potrivit oficialilor Disney, cele 22 de posturi de radio ABC si ABC Radio Networks vor fi organizate intr-o entitate separata, ce urmeaza sa fuzioneze cu Citadel, controlata de catre firma de investitii Forstmann Little&Co. Preluarea sub aceasta forma are rolul de a scuti actionarii de plata anumitor taxe catre stat.

Vanzari

Gedeon Richter Romania a inregistrat anul trecut vanzari de 26 milioane de euro (31,2 milioane de dolari), in crestere comparativ cu 2004, cand a raportat 19,4 milioane de euro, potrivit rezultatelor neconsolidate ale companiei-mama din Ungaria. Gedeon Richter si-a inceput activitatea de productie in Romania in 1998, odata cu achizitia fabricii Armedica din Targu Mures. In septembrie 2003, grupul ungar a fuzionat cu subsidiara sa, formand Gedeon Richter Romania SA. In intervalul octombrie 2004-septembrie 2005, Gedeon Richter (inclusiv Armedica) ocupa locul 12 in topul companiilor care activeaza pe piata romaneasca.

Profit

Coca-Cola a raportat pentru anul trecut un profit net de 4,84 miliarde de dolari, in crestere usoara, cu 1%, fata de nivelul din 2004, potrivit unui comunicat al producatorului american de bauturi. Veniturile companiei au consemnat in 2005 un avans de 6%, la 23,1 miliarde de dolari, ca urmare a majorarii vanzarilor si a preturilor, dar si a unui curs de schimb valutar favorabil. Vanzarile totale ale Coca-Cola au depasit anul trecut, pentru prima data in istoria companiei, pragul de 20 miliarde de navete-unitati.

Serviciu

Google va introduce in urmatoarele saptamani un serviciu de chat, Gmail Chat, acesta urmand sa fie disponibil in acelasi timp si format cu e-mail-ul, incercand astfel sa se diferentieze pe o piata pe care exista multi jucatori puternici. Serviciile de mesagerie au fost introduse in urma cu peste 10 ani de catre America Online. De asemenea, un alt concurent puternic este Yahoo. Cele doua companii au zeci de milioane de abonati. -Renuntam la o serie de bariere artificiale. Am observat ca nu exista nici un motiv pentru care serviciul de mesagerie ar trebui privit altfel decat cel de posta electronica-, a declarat vicepresedintele Google, Salar Kamangar.

Zacamant

Grupul petrolier anglo-rus TNK-BP a oferit Gazprom controlul asupra zacamantului est-siberian de la Kovikta, care detine cantitati importante de gaze naturale, desi compania a refuzat in trecut astfel de tranzactii. Potrivit publicatiei -Vedomosti-, TNK-BP, detinuta in proportie de 50% de catre grupul britanic BP, intentioneaza sa formeze un consortiu est-siberian in cadrul caruia Gazprom va controla jumatate plus o actiune. Exploatarea Kovikta a fost amanata ani la rand, intrucat Gazprom se opune exportului gazelor naturale extrase din acest zacamant.

Avans

Vanzarile firmei Carpati Motor, importatorul general al autoturismelor Honda, au crescut cu 65,9% anul trecut fata de rezultatele consemnate in anul 2004, pana la 501 unitati, potrivit unui comunicat al companiei. Cea mai mare cerere a fost inregistrata pentru modelul CR-V, cu vanzari care au ajuns la 42,7% din volumul total, respectiv la 214 unitati. Celalalt model de volum al constructorului japonez pe piata romaneasca a fost Accord, cu o crestere de 56,6% a vanzarilor, pana la 213 unitati.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.