Electrificare
Inceputa prin anii *50, electrificarea Romaniei nu a fost finalizata, astfel ca actualul cabinet a hotarat finalizarea acesteia, indiferent de costuri. In timpul sedintei de guvern de ieri, Ministerul Economiei si Comertului a fost abilitat sa finalizeze proiectul si sa coordoneze lucrarile, pretul final nefiind inca estimat. Premierul Tariceanu a precizat ca in Romania, la aceasta data, ar exista 160 de localitati, cu circa 80.000 de gospodarii, complet neelectrificate si cateva mii de localitati, in general sate si catune din zone greu accesibile, partial electrificate.
Legislatie
Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii societatilor comerciale (Legea 31/1990) a fost supus, ieri, dezbaterii publice. -Legislatia romana a societatilor comerciale a fost revizuita in acord cu cadrul juridic comunitar in domeniul societatilor comerciale, cu recomandarile Comisiei Europene in procesul de aderare la Uniunea Europeana si cu concluziile raportului Bancii Mondiale de evaluare a legislatiei romanesti in raport cu principiile Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD)-, a declarat vicepremierul Gheorghe Copos.
Investitii
Compania germana Kaufland, parte a grupului Lidl&Schwarz, a investit 9 milioane de euro intr-un magazin la Timisoara, a cincea unitate de pe piata romaneasca. Magazinul va fi deschis astazi si are o suprafata de 6.500 metri patrati, fiind construit pe un teren cu o suprafata de 17.000 metri patrati. Clientii centrului comercial au la dispozitie 330 de locuri de parcare.
Servicii
Raiffeisen Bank Romania a introdus un serviciu pentru efectuarea automata de plati fixe in lei, din contul curent al clientilor, in contul obligatiilor fixe cu caracter regulat, cum ar fi ratele la credite, prime de asigurare si cotizatii. Serviciul FixPay este disponibil atat persoanelor fizice, cat si celor juridice care au conturi curente la Raiffeisen. Platile fixe pot fi efectuate catre alte conturi curente sau de economii deschise la aceasta banca.
Amenzi
Inspectorii Garzii Financiare au desfasurat, in perioada 13-19 februarie, 3.238 actiuni de control, in urma carora au aplicat amenzi in valoare totala de 3,97 milioane RON, fiind incasate 2,3 milioane RON, potrivit raportarilor facute de Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Au fost confiscate bunuri in valoare de 681.044 RON. Dintre actele de control incheiate, 38 dosare au fost inaintate organelor de urmarire penala, pentru un prejudiciu in suma totala de 8,18 milioane RON.
Vanzari
Vanzarile grupului german de produse chimice BASF in Romania au crescut, anul trecut, cu peste 61%, de la 246 milioane de euro la 396,5 milioane de euro, a declarat, ieri, Andreas Meier, manager de relatii publice al diviziei companiei pentru Europa Centrala. Pana in 2010, BASF intentioneaza sa-si dubleze vanzarile in Europa de Est, de la nivelul actual de un miliard de euro la doua miliarde de euro. Totusi, compania nu doreste sa achizitioneze unitati de productie in Romania.
Dobanzi
Rata dobanzii americane se plaseaza -aproape de nivelul potrivit-, eventuala evolutie a acesteia urmand sa fie imprimata de conditiile economice. Potrivit Comitetului Federal pentru o piata deschisa, -desi politica monetara parea aproape de nivelul potrivit, avand in vedere conditiile actuale, ar putea fi nevoie de o eventuala consolidare a acesteia pentru a pastra in echilibru presiunile inflationiste, riscurile privind stabilitatea preturilor si cresterea economica sustenabila-. Unii oficiali americani considera ca nivelul inflatiei si previziunile privind cresterea preturilor depasesc nivelul dorit, ceea ce ar putea induce ideea unei eventuale majorari a ratei dobanzii.
Maxime
Indicii bursieri europeni au atins pentru a doua zi consecutiv cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani si jumatate, dupa ce E.ON a inaintat o oferta in valoare de 29,1 miliarde de euro pentru preluarea companiei spaniole de utilitati Endesa. Pretul avansat de E.ON s-a plasat peste cel propus anterior de Gas Natural, de 22 miliarde de euro. FTSEurofirst 300 s-a plasat, la inchiderea bursei, la 1.350,26 puncte, cu 0,3% peste nivelul consemnat in sedinta anterioara, dupa ce a atins 1.355,88 puncte, cel mai ridicat nivel din august 2001 pana in prezent.
Profit
Piraeus Bank, a cincea mare banca din Grecia, a inregistrat o crestere de 107% a profitului net aferent anului trecut, la 263,8 milioane de euro. Pentru intervalul 2006-2008, banca isi propune un ritm anual de crestere a rentabilitatii capitalului investit (Return on Equity – ROE) de cel putin 1%. Pentru 2005, avansul ROE a fost de 21%. De asemenea, Piraeus Bank are in vedere reducerea ponderii imprumuturilor neperformante sub 2,5% incepand din 2007. Anul trecut, ponderea a fost de 3,08%, fata de 4,08% in 2004.
Crestere
Alpha Bank a obtinut in 2005, pe piata sud-est europeana, un profit inainte de plata impozitelor de 58,2 milioane de euro, in crestere cu 64% fata de anul anterior. Avansul profitului inainte de plata impozitelor din intervalul octombrie-decembrie 2005 s-a plasat la 43,7%, la 10,2 milioane de euro. Totodata, nivelul creditelor s-a majorat cu 33,8%, la 2,86 miliarde de euro, iar cel al depozitelor cu 38,6%, la 2,6 miliarde de euro. Pentru intervalul 2006-2008, Alpha Bank prognozeaza o crestere a profitului pe actiune de 20%.
Pierderi
BancPost a incheiat anul 2005 cu pierderi 2,2 milioane euro, comparativ cu un castig net de 18,8 milioane euro in 2004, in timp ce activele au crescut cu 46%, pana la 1,59 miliarde de euro, pozitionand banca pe locul sase. -Calculate conform standardelor internationale de contabilitate, pierderile au fost efectul platilor compensatorii catre personalul disponibilizat, efectul noilor prevederi ale Bancii Nationale privind provizioanele si rezervele minime obligatorii, precum si a modului de contabilizare a comisioanelor percepute de banca la creditele aflate in derulare-, a declarat directorul general al BancPost, George Michelis.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















