Control
Echipe ale Serviciilor nationale veterinare bulgare sporesc masurile de control la granita cu Romania, unde au fost identificate cazuri de gripa aviara inclusiv in Capitala. Echipele de medici veterinari controleaza regiunile din apropiere de Vidin, Oriahovo, Ruse, Silistra, Durankulak si Kardam.
Castigator
Castigatorul licitatiei pentru preluarea filialei Electrica Muntenia Sud va fi cunoscut cel mai devreme la inceputul saptamanii viitoare, statul roman primind cea mai buna oferta in domeniul distributiei si furnizarii de electricitate din centrul si sud-estul Europei, a declarat directorul Electrica, Nicolae Coroiu.
Lansare
Compania imobiliara Immoeast Immobilien Anlagen din Austria va lansa miercuri o emisiune de actiuni in valoare de aproximativ 2,9 miliarde de euro, pentru a obtine finantarea necesara achizitiei de noi proprietati in Europa Centrala. Immofinanz a obtinut 923 milioane de euro printr-o majorare de capital, realizata saptamana trecuta.
Proiect
Vicepremierul Gheorghe Pogea a declarat, marti, la Alba Iulia, ca proiectul minier de la Rosia Montana din Muntii Apuseni este o problema extrem de complexa, care depaseste granitele tarii, iar guvernul va trebui sa aiba o pozitie corecta bazata pe rezultatele furnizate de specialisti. Raspunsul trebuie dat de specialistii din mediu, din sectorul minier al Ministerului Economiei si Comertului, pentru ca problema este extrem de complexa, iar uneori depaseste granitele tarii. Oricum, va trebui sa avem o pozitie foarte corecta in urma unor date si rezultate pe care specialistii le furnizeaza-, a mai spus Pogea.
Inaugurare
Operatorul de comunicatii RomTelecom a deschis marti un centru de gazduire a datelor, sub brandul Cyber Host, adresat in principal clientilor mari si foarte mari ai companiei, in urma unei investitii de aproximativ 10 milioane de euro.
Crestere
Economia Rusiei a consemnat un avans de 5,1% in primele patru luni ale acestui an, fata de perioada similara a anului 2005, a declarat intr-o conferinta un oficial din Ministerul Finantelor. Cresterea PIB a fost mult superioara previziunilor-, a declarat Alexei Savatyugin, directorul departamentului de politici financiare.
Licitatie
Firma AMIDIP din Calan, desprinsa din Combinatul Siderurgic Sidermet Calan, va fi scoasa la licitatie cel mai devreme la jumatatea lunii iunie, au decis creditorii principali ai firmei si lichidatorul acesteia.
Intrari
Patru companii straine, printre care BNP Paribas din Franta si EFG din Grecia, au depus la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) cereri de autorizare pentru intrarea pe piata de profil din Romania, a declarat presedintele CSA, Nicolae Crisan.
Plata
BRD – Groupe Societe Generale incepe plata dividendelor aferente anului 2005 (3.089 lei vechi per actiune) catre actionarii inregistrati in registrul BRD la data de 9 mai 2006. Cei care au solicitat plata intr-un cont deschis la o alta banca comerciala vor incasa dividendele in contul indicat.
Ieftinire
ING Bank ofera pentru creditul ipotecar Euro Clasic o dobanda de 6,75% pe an (o rata scazuta fata de dobanda anterior practicata, de 7,25%). Produsul este disponibil pentru persoane fizice prin intermediul retelei de ING Office-uri. Creditul ipotecar Euro Clasic poate fi contractat fie pentru cumpararea, construirea sau renovarea unei locuinte, fie pentru cumpararea unui teren, rambursabil in decursul unei perioade de minimum cinci ani, valoarea maxima la care poate ajunge suma imprumutata fiind de 250.000 de euro.
Imprumut
Libra Bank a obtinut recent un imprumut in valoare de 1.5 milioane de euro de la grupul bancar KfW (Banca de Dezvoltare a Germaniei). Destinatia creditului este acordarea de finantari intreprinderilor mici si mijlocii din Romania.
Investitii
Compania romano-germana Terra Invest va construi un parc comercial in Bucuresti, cu o suprafata de 3,5 hectare, pe terenul unde a functionat fosta fabrica de cosmetice Gerovital, investitie estimata la circa 10 milioane de euro.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















