Ghid
Consiliul Concurentei a lansat -Ghidul pentru autoritatile publice locale in domeniul ajutorului de stat-. Materialul explica notiunea de ajutor de stat, modalitatile de acordare a ajutoarelor de stat la nivel local, procedura de monitorizare, precum si obligatiile autoritatilor publice locale in domeniul ajutorului de stat. Ghidul va putea fi consultat pe pagina de internet a institutiei www.consiliulconcurentei.ro.
Reduceri
Proprietarii hotelurilor de pe litoral anunta ca vor reduce masiv tarifele in aceasta vara. Ei intentioneaza sa lanseze, impreuna cu agentiile de turism, o serie de oferte speciale de cazare menite sa creasca numarul turistilor romani si straini care aleg o vacanta in aceste statiuni. Aceasta masura vizeaza inlaturarea efectelor prezentei gripei aviare pe litoral, dar si ale proastei gestionari a plajelor.
Profit
Renault Nissan Romania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 1,04 miliarde de lei (288 milioane de euro), in crestere cu 58% fata de anul 2004, si un profit de 37,3 milioane de lei (10 milioane de euro), in scadere cu aproape 7%. Vanzarile totale ale importatorului au crescut cu 89,4%, de 14.039 de unitati la 26.603 de unitati. Marca Renault a crescut cu aproape 95%, de la 12.556 la 24.474 de autovehicule comercializate.
Incasari
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a incasat prin poprirea conturilor SIF Moldova 6,81 milioane de dolari si a cerut firmei sa achite in cinci zile alte 7,85 milioane de dolari, tot in contul unor bilete la ordin analizate de fostul Fond al Proprietatii Private Moldova. Pe 2 iunie, AVAS a instituit poprirea conturilor deschise de SIF Moldova la Banca Transilvania, pana la suma de 6,81 milioane de dolari.
Capital
Saint-Gobain Glass Romania si-a majorat capitalul social cu 12 milioane de euro prin aport de capital, hotarare aprobata de asociatii firmei in luna aprilie. Ca urmare, capitalul social al companiei va fi de 297,2 milioane de lei, reprezentand echivalentul a 350.000 de dolari si 82,6 milioane de euro. Saint-Gobain Glass Romania este una din cele noua firme ale grupului francez Saint-Gobain in Romania. In anul 2004, grupul francez a inceput constructia unei fabrici de sticla la Calarasi, investitie estimata la 100 milioane de euro.
Energie
Grupul austriac OMV va investi in urmatorii ani circa 500 milioane de euro in domeniul productiei de energie regenerabila, infiintand o companie specializata, denumita OMV Future Energy Fund. Noul domeniu de activitate va include utilizarea biogazului, a energiilor geotermale si a hidrogenului, in principalele sectoare de business ale grupului. Proiectele OMV in domeniu vor necesita fonduri in valoare initiala de 100 milioane de euro, investitiile urmand sa fie suplimentate ulterior la circa 500 milioane de euro.
Fuziune
Actionarii producatorului de alumina Alum Tulcea sunt convocati, la 10 iulie, pentru aprobarea fuziunii cu compania Alro Slatina, actionarul majoritar al societatii. Operatiunea a fost programata initial pentru anul trecut, insa tranzactia a fost blocata, potrivit Alro, de procesul prin care AVAS contesta majorarea de capital din iunie 2005, prin care grupul olandez Marco Industries si-a marit participatia la capitalul Alro de la 76,08% la 85,26%.
Strategie
Strategia de privatizare pentru ultimele trei societati de distributie a energiei electrice ramase in proprietatea companiei Electrica ar putea fi aprobata in toamna acestui an, a anuntat ministrul economiei si comertului, Codrut Seres. El a participat la intalnirea premierului Tariceanu cu reprezentantii Confederatiei Spaniole a Organizatiilor Patronale, organizata la Madrid, la care oamenii de afaceri spanioli s-au declarat interesati sa investeasca in Romania in proiecte de infrastructura si energie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















