Home Economic-Financiar Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Venituri

Microsoft Romania a realizat in anul fiscal 2006, incheiat la 30 iunie, venituri in crestere cu 29% fata de exercitiul financiar anterior si vizeaza o dublare a cifrei de afaceri in urmatorii trei ani. Potrivit directorului general al Microsoft Europa de sud-est, Silviu Hotaran, cifra de afaceri a filialei din Romania a crescut in cei 10 ani de prezenta pe piata locala de 60 de ori, in mare parte datorita dezvoltarii pietei IT.

Achizitie

Luxten Lighting va deveni producator de energie electrica, dupa ce a achizitionat recent un grup de sapte microhidrocentrale pe Valea Doftanei, contractul de achizitie cu Hidroelectrica urmand sa fie finalizat la sfarsitul lunii iulie. Luxten nu a comentat motivele preluarii de active de productie de energie si nici valoarea achizitiei. Microhidrocentralele de pe Valea Doftanei au o putere instalata de circa 2 MW fiecare.

Privatizare

Licitatia pentru privatizarea Santierului Naval Mangalia ar putea fi reluata pana in toamna acestui an, a declarat directorul general al santierului, Eugen Tudor. -Depinde de Ministerul Economiei cat de repede vor fi derulate procedurile premergatoare licitatiei. In prezent este realizata o noua evaluare pentru ca ultima, din luna martie a anului trecut, nu mai este valabila-, a mai spus Tudor.

Dezechilibre

Fondul Monetar International a inceput discutiile cu oficialii din Statele Unite, zona euro, China, Japonia si Arabia Saudita pentru a decide asupra celei mai eficiente metode de rezolvare a dezechilibrelor macroeconomice internationale. Statele sau regiunile economice care vor participa la discutii au fost alese fie ca urmare a semnalarii unui deficit important de cont curent sau ca urmare a faptului ca acopera intr-o mare masura productia economica la nivel global.

Control

Belarus a prezentat companiei ruse Gazprom o propunere de a infiinta o societate mixta pentru administrarea comuna a gazoductelor locale, ca raspuns la solicitarile grupului energetic de a prelua controlul acestei retele. Grupul Gazprom, care detine monopolul la exportul de gaze naturale, a amenintat ca va majora de patru ori pretul gazelor naturale exportate catre Belarus incepand cu anul viitor, daca autoritatile de la Minsk nu cedeaza Rusiei controlul asupra retelei nationale de gazoducte.

Hipermarketuri

Grupul Pic, unul dintre principalii distribuitori de zahar din Romania si proprietarul unui hipermarket la Pitesti, va deschide inca doua hipermarketuri la Craiova, in acest an, si la Braila, in 2007. Investitiile pentru cele doua magazine se ridica in total la 50 milioane de euro. Pic urmareste deschiderea altor opt hipermarketuri pana in 2010.

Birouri

Globe Trade Center Romania va investi 56 milioane de euro in constructia a doua imobile de birouri de clasa A, cu o suprafata totala de 43.000 metri patrati, in zona Pietei Presei. Proiectul va fi finalizat in 2008. Imobilele vor fi construite in apropierea hotelului Sofitel si a centrului Romexpo, urmand sa beneficieze de 670 de locuri de parcare.

Achizitie

Compania Nationala a Huilei, unul dintre cei mai mari datornici la buget, a cumparat sapte masini de fabricatie straina cu o suma totala de aproape 140.000 euro, decizie motivata prin gradul ridicat de uzura al autoturismelor din dotare. La 31 martie 2006, Compania Nationala a Huilei avea restante la bugetul de stat de 854 milioane de lei (aproximativ 237,2 milioane de euro).

Profit

Compania rusa Gazprom a consemnat in anul 2005 o crestere de 49% a profitului net, la 311 miliarde de ruble (11,56 miliarde de dolari), rezultatele fiind sub estimarile analistilor. Vanzarile companiei, care asigura 25% din necesarul de gaze naturale ale Europei, au avansat de la 977 miliarde de ruble in anul 2004, la 1.380 miliarde de ruble (51,3 miliarde de dolari) anul trecut, iar cheltuielile operationale au crescut cu 30%, la 930 miliarde de ruble.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.