Home Economic-Financiar Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Crestere

Grupul petrolier Royal Dutch Shell a obtinut in trimestrul al doilea o crestere de 36% a profitului, superioara estimarilor analistilor, fapt care a determinat aprecierea cotatiei actiunilor. Grupul a informat ca profitul net, calculat prin excluderea modificarii valorii stocurilor, a urcat cu 36%, la 6,3 miliarde de dolari. Excluzand costurile si castigurile exceptionale, profitul a fost de 6,546 miliarde de dolari, superior estimarilor analisti intervievati de Reuters, de 6,149 miliarde de dolari.

Eforturi

Ungaria face pentru prima oara eforturi serioase pentru reducerea deficitului bugetar, a declarat ieri comisarul pentru afaceri monetare, Joaquin Almunia, citat de Reuters. Sansele Ungariei de a indeplini criteriile necesare pentru adoptarea euro s-au redus in ultimii cinci ani din cauza deficitului bugetar, cel mai mare din Uniunea Europeana, raportat la marimea economiei, iar guvernul trebuie sa prezinte la 1 septembrie un plan credibil de remediere a situatiei.

Cumparare

Fondul britanic de investitii imobiliare European Convergence Property Company (ECPC) a achizitionat imobilul de birouri de clasa A Millenium Business Center zona centrala a Bucurestiului, valoarea tranzactiei fiind de pana la 40 milioane de euro, a anuntat joi ECPC. Valoarea finala a tranzactiei va fi stabilita dupa inchirierea integrala a imobilului, se arata intr-un comunicat al fondului.

Incetinire

Economia Statelor Unite a avansat in luna iunie si in prima jumatate a lunii iulie, dar in unele regiuni, ritmul de dezvoltare a fost mai lent, potrivit unui raport al Rezervei Federale (Fed), citat de Reuters. Astfel, in districtele Philadelphia, Cleveland, Richmond, Chicago, Dallas si San Francisco a avut loc un declin al ratelor de crestere, potrivit raportului Beige Book realizat de Fed, care reprezinta o evaluare a conditiilor economice.

Pierderi

Boeing a raportat, miercuri, pierderi in valoare de 160 milioane de dolari pentru intervalul aprilie-iunie 2006, cauzate de includerea unor costuri de 1,1 miliarde de dolari in rezultatele trimestriale, transmite Reuters. Costurile au fost determinate de un acord cu guvernul american privind incheierea unor investigatii de natura penala si de intarzierea livrarilor de aeronave catre clienti din Australia si Turcia.

Conversie

Consiliul de Administratie al UCM Resita a aprobat ieri majorarea capitalului social al companiei cu suma de 2,6 milioane de lei, prin emiterea de noi actiuni si conversia in actiuni a unei datorii de 2,5 milioane de lei catre firma elvetiana INET, unul dintre actionarii UCM.

Record

Economia Cehiei va avansa intr-un ritm record in anul 2006, iar indicele de crestere a preturilor se va mentine la un nivel scazut, influentat de majorarea usoara a ratelor dobanzilor, se arata intr-un raport trimestrial al Ministerului ceh al Finantelor, preluat de Reuters.


Cresteri

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat, ieri, o crestere de peste un punct procentual, evolutia fiind influentata de avansul pietelor emergente, potrivit brokerilor. Majoritatea titlurilor lichide au inregistrat cresteri ale pretului, astfel ca indicele BET a avansat cu 1,4%, in timp ce indicele BET-C, care reflecta trendul pietei, a castigat 1,17% comparativ cu ziua precedenta.

Majorare

Banca franceza Credit Agricole si-a majorat oferta de preluare a unei participatii de 40% la Emporiki Bank, in cadrul unei tranzactii care evalueaza a patra mare institutie financiara din Grecia la 3,3 miliarde de euro (4,15 miliarde de dolari), transmite Reuters.

Bonusuri

Posesorii de carduri CardFinans Avantaj, emise de Finansbank, ar putea primi diverse bonusuri in cazul in care pana la 15 septembrie ofera reprezentantilor bancii informatii prin telefon despre potentialii clienti care ar dori sa detina acest card, a informat ieri institutia de credit.

Decizie

Actionarii Nova Bank ar putea decide, in luna august, reducerea numarului de membri ai Consiliului de Administratie (CA) si ai Comitetului de Directie, potrivit institutiei de credit. Astfel, numarul de membri ai Consiliului de Administratie ar putea fi redus de la noua persoane la sapte, iar cel al Comitetului de Directie de la cinci la trei persoane.

Acord

Ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu, si seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, au incheiat ieri un acord de finantare prin care Uniunea Europeana va acorda Romaniei fonduri nerambursabile de 372,2 milioane de euro destinate finalizarii pregatirilor pentru aderare. Autoritatile vor asigura 86,3 milioane de euro de la bugetul de stat pentru cofinantarea investitiilor, se arata intr-un comunicat comun al Ministerului de Finante si al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.