Tranzactie
Grupul anglo-olandez Unilever a ajuns la un acord cu fondul de investitii Permira privind vanzarea unei parti semnificative a operatiunilor diviziei de produse congelate, pentru 1,725 miliarde de euro. In urma tranzactiei, Permira va prelua operatiunile diviziei Unilever din sase state europene, intre care Franta si Germania. Intelegerea nu implica si vanzarea diviziei responsabile cu productia de inghetata. In Romania, grupul este prezent si prin marcile Knorr, Rama, Dove si Omo.
Navale
Compania norvegiana Aker Yards va construi in Romania doua nave in valoare de circa 74,6 milioane de euro pentru Island Offshore. Carenele navelor vor fi construite in Romania, iar vasele vor fi echipate la santierul naval din Brevik. Contractul se refera la o nava de aprovizionare a platformelor marine si una de aprovizionare a remorcherelor. Livrarea ambarcatiunilor este prevazuta pentru septembrie 2008, respectiv martie 2009. Aker Yards controleaza 70% din actiunile santierelor navale din Braila si Tulcea.
Concentrare
Mittal Steel, cel mai mare producator siderurgic din lume, a anuntat ca detine 93,7% din actiunile grupului european Arcelor, realizand progrese in procesul de creare a celui mai mare producator mondial de otel. Actionarii care nu au renuntat inca la titlurile Arcelor au in continuare posibilitatea sa vanda actiuni pana la data de 17 noiembrie, la pretul de 40,4 euro, inferior cotatiei de 40,85 euro, inregistrata la finele sedintei bursiere de vineri.
Venituri
Veniturile BenQ Romania au depasit 8,2 milioane de euro in primele sapte luni ale anului, evolutie datorata activitatii firmei pe pietele monitoarelor cu cristale lichide (LCD), proiectoarelor si a camerelor foto digitale. La nivelul anului 2005, compania a realizat venituri de 10 milioane de dolari. Producatorul taiwanez are parteneri in Romania atat pentru zona de distributie IT, cat si pentru zona mediilor de stocare.
Transfer
Un pachet de 3.000 actiuni Cocor Bucuresti, reprezentand 1% din capitalul social al companiei, a fost transferat pe piata Rasdaq pentru circa 153.000 euro. Tranzactia a fost perfectata pe piata Regular, la un pret unitar de 168 lei, in crestere cu 0,54% comparativ cu sedinta precedenta. Cocor SA Bucuresti are un capital social de 12 milioane de lei si desfasoara activitati de inchiriere si subinchiriere a bunurilor imobiliare.
Contract
Subsidiara din Romania a producatorului de cherestea Lemnking Industry, parte a grupului chinez F&J, a semnat un contract in valoare de 3,8 milioane de dolari pentru realizarea unor exporturi de cherestea de fag in China, a declarat ieri agentiei Mediafax directorul comercial al firmei, Dan Iancu. Contractul a fost incheiat cu firma chineza China Meheco Corporation.
Termen
Vanzarea prin licitatie a fabricii de cauciuc sintetic Carom Onesti va avea loc cel mai probabil la 1 octombrie, pretul de pornire fiind de 49 milioane de euro, din care circa sapte milioane euro reprezinta obligatii de mediu. Lichidatorul Carom va mai scoate la vanzare un teren cu o suprafata de aproape 10.000 metri patrati, in valoare de 90.000 euro, si un complex de agrement, a carui valoare a fost stabilita la 450.000 euro. Carom este singurul producator de cauciuc sintetic din Romania.
Restructurare
Ford Motor analizeaza posibilitatea de a vinde o participatie semnificativa la divizia financiara Ford Credit, in cadrul amplului program de restructurare a grupului. Reprezentantii companiei nu considera acordul in cauza drept principalul obiectiv al conducerii grupului, care se concentreaza pe problemele operationale generate de pierderi si reducerea cotei de piata. Ford analizeaza si posibilitatea de a vinde anumite marci, precum si realizarea unei aliante.
Nereguli
Lucrarile de constructie la doua conducte terestre in cadrul proiectului energetic Sahalin dezvoltat in Rusia si condus de grupul anglo-olandez Shell au fost intrerupte, dupa constatarea unor nerespectari ale legislatiei privind siguranta mediului. Proiectul Sahalin, cel mai important proiect de investitii straine directe din Rusia, este dezvoltat de societatea Sahalin Energy, controlata in proportie de 55% de grupul Royal Dutch Shell.
Scadere
Atlas din Galati, specializata in reparatii de autovehicule, motoare si utilaje si transporturi, a realizat in primul semestru o cifra de afaceri de 13,9 milioane de lei (3,95 milioane de euro), in scadere cu 11,4% fata de perioada similara a anului trecut, potrivit raportului financiar al firmei. Estimarile indicau, pentru primele sase luni ale acestui an, realizarea unei cifre de afaceri de 15,9 milioane de lei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















