
Piața auto a înregistrat în luna iulie cea mai bună evoluție începând din mai 2012, însă după primele șapte luni afișează o scădere de 14% față perioada corespunzătoare din 2012, la aproape 43.000 de unități, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). "Din decembrie 2011 și pănă în iulie 2013, doar luna mai 2012 a înregistrat un volum mai mare de autovehicule vândute de către operatorii din piața auto. Totuși, pe ansamblul pieței, livrările totale (autoturisme și vehicule comerciale) înregistrează după șapte luni din 2013 o scădere de 14% comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut. În interiorul acestei scăderi, remarcăm autoturismele, care au un declin al vânzărilor de 13,2%, scăderea fiind totuși atenuată față de procentul înregistrat luna trecută, când acesta era de peste -19%", arată APIA, într-un comunicat. În continuare, potrivit asociației, vânzările sunt susținute de achizițiile realizate de către persoanele juridice (76% din total în primele șapte luni). Astfel, pe fondul începerii târzii a Programului "Rabla", dar și a accesului dificil la credite, vânzările către persoanele fizice reprezintă la șapte luni doar 24% din total (în creștere totuși față de primele șase luni când acest procent era de 19%). Topul pe mărci la șapte luni este format din Dacia, cu 11.346 unități vândute (31,5% din total), Volkswagen (4.149 unități / 11,5%), Skoda (2.769 unități / 7,7%), Renault (2.091 unități / 5,8%), Ford (2.042 unități / 5,6%) și Hyundai (1.631 unități / 4,5%). Pe modele, Dacia Logan rămâne pe primul loc, urmat de Duster, Sandero, Volkswagen Golf și Skoda Octavia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















