
Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal a explicat astăzi într-o conferință de presă situația nesustenabilă a României: „noi am avut o creștere economică bazată în totalitate pe consum. 4,8% creștere economică anul trecut, din care contribuția consumului 4,9%, iar contribuția investițiilor — zero. Fără niciun fel de investiții noi am crescut anul trecut cu 4,8%. Lucrul acesta ar trebui să ne dea foarte mult de gândit și să ne întrebăm cât de sustenabilă este creșterea noastră atât de mare. Industria a crescut anul trecut cu 1,7% când economia a crescut cu 4,8%. Această creștere a consumului este generată de creșterile de venituri foarte rapide. Fondul de salarii în economie crește foarte rapid. Creșterile de salarii sunt foarte rapide, sentimentul consumatorului s-a îmbunătățit masiv. Avem discrepanțe regionale foarte mari și, aceasta, în contextul în care discutăm de o Europă cu două viteze. Avem o detașare între județe precum București-Ilfov sau Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov care au PIB per capita mult mai mare decât Botoșani sau Vaslui. Avem un raport de 1 la 5 din punct de vedere al PIB/capita între cel mai sărac și cel mai bogat județ al țării. Dacă ne uităm la evoluția în timp a lucrurilor, sunt județe care devin mai sărace decât erau și, din păcate, vorbim de cea mai mare parte a județelor. Populația scade foarte abrupt. Sunt județe unde am pierdut, în ultimii 15 ani, 20% din populație. Este enorm”, a arătat președintele Consiliului Fiscal.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















