
Prețul aurului crește de zece ședințe consecutive, cea mai îndelungată perioadă de ascensiune din ultimii 40 de ani, după ce unii investitori au început să se adăpostească de amenințarea tot mai mare a intrării Statelor Unite în default (incapacitate de plată), potrivit Reuters.
Creșterea a început cu două săptămâni în urmă, odată cu revenirea temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro, iar prețul aurului a început să bată noi recorduri în această săptămână, din cauza impasului dintre administrația Obama și Partidul Republican privind planurile de reducere a deficitului bugetar și ridicarea plafonului datoriei de stat.
Aprecierea prețului petrolului, reducerea încrederii consumatorilor din SUA și temerile legate de riscurile de contagiune a crizei datoriilor de stat din zona euro au sprijinit de asemenea ascensiunea aurului, care a înregistrat cea mai accentuată creștere din ultimii doi ani, de 7% de la începutul lunii iulie.
Prețul spot al aurului a urcat vineri cu 0,3%, la 1.591,5 dolari pe uncie, aproape de maximul istoric de 1.594,16 dolari pe uncie atins joi.
Potrivit calculelor tehnice ale unor analiști, aurul ar putea depăși în următoarele două luni pragul de 1.700 dolari pe uncie.
Prețul metalului prețios ar putea ajunge între 1.870 și 5.000 de dolari pe uncie potrivit Capital Economics, care își bazează limita superioară a estimărilor pe relația dintre cotația aurului și performanțele indicelui Dow Jones Industrial Average, într-un scenariu de crash bursier similar Marii Depresii.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















