
Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat ieri, la Brașov, că în prezent se află în faza de selecție, iar din toamnă va face primele anunțuri în ceea ce privește companiile de stat care vor avea management privat.
„Vrem să implementăm management privat la zece companii o dată. Dintre acestea, două vor fi sigur CNH Petroșani și Hidroelectrica. Nu a fost încă stabilit care sunt celelalte companii“, a spus ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Ion Ariton, prezent în județul Brașov, unde compania Premium Aerotech (ce face parte din grupul EADS) a deschis marți o nouă fabrică de componente pentru aeronave la Ghimbav, în urma unei investiții de 40 milioane de euro. De asemenea, Ariton a precizat că proiectul privind listarea pe bursă a producătorului de gaze naturale Romgaz va demara după 1 ianuarie 2012, iar pånă la acea dată Ministerul Economiei se va ocupa de listarea Transelectrica și Transgaz.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















