Legea nr. 555/2004 privind unele masuri pentru privatizarea SNP Petrom SA Bucuresti reglementeaza vanzarea celei mai mari si mai rentabile societati comerciale romanesti. Prin Capitolul III al acestei legi, dar in special prin contractul de privatizare, care este secret, se asigura grupului austriac OMV numai beneficii, in timp ce statul roman este si ramane un mare pagubit. Printre -facilitatile- acordate se remarca cea in baza careia statul roman s-a angajat sa nu perceapa impozite pe 35% din productia de titei si gaze naturale extrasa de OMV din zacamintele Romaniei, pe perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2006. De retinut -derogarea- acordata grupului OMV pentru constituirea rezervei in cota de 35%, fata de cota maxima de 20%, acordata prin Codul fiscal societatilor romane. Facilitatea acordata este impresionanta si ca urmare a stabilirii unei baze de calcul a rezervei, total diferita fata de cea prevazuta prin Codul fiscal: OMV constituie o rezerva in limita unei cote de 35%, aplicata asupra pretului tonei de titei extras si al gazelor naturale, in timp ce, pentru unitatile romane, -rezerva legala- se calculeaza, conform art. 22 din Codul fiscal, -in limita unei cote de 5%, aplicata asupra profitului contabil… pana ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris si varsat sau din patrimoniu, dupa caz-. (dr. N. Grigorie-Lacrita)
In baza art.11 din Legea nr. 555/2004, grupului austriac i s-a vandut cea mai mare si mai rentabila unitate din Romania, fara datorii la stat, intrucat toate taxele si impozitele cumulate de companie catre statul roman pana la privatizare au fost scutite de la plata. Discutabil este si daca nu cumva aceste datorii au fost create deliberat, cu scopul de a se motiva privatizarea acestei societati comerciale.
Un cadou de 635.288.000 de dolari
Petrom a avut parte de mai multe -curatiri- de datorii, din care amintim suma de 1.741 miliarde de lei prevazuta in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare. Prin raportul intocmit de Curtea de Conturi, in 2001, se specifica inlesnirile fiscale oferite Petromului de catre Ministerul Finantelor, in valoare de peste 17.000 miliarde de lei. Numai cele doua -inlesniri fiscale- mentionate mai sus, care, insumate, sunt de 18.741 miliarde lei, reprezinta 7,77% din veniturile bugetului de stat pe anul 2003, de 241.235,5 miliarde de lei. La cursul de 29.500 lei pentru un dolar, aceste facilitati reprezinta 635.288.000 dolari. Avand in vedere numarul foarte mare al cazurilor de evaziune fiscala -legala- savarsita prin acordarea de -facilitati fiscale-, dintre care unele deosebit de mari, la care se mai adauga numeroasele si importantele fenomene de evaziune fiscala ilegala, devin credibile acele puncte de vedere care sustin diminuarea veniturilor bugetului de stat cu pana la 60% in unii ani.
Consecintele sunt multiple, directe si indirecte, si deosebit de grave pentru tara, in special pentru marea majoritate a populatiei, care se afla la limita mijloacelor de subzistenta si care trebuie sa mai suporte o povara fiscala tot mai mare de la un an la altul.
Clauze secrete de miliarde de dolari
La cate miliarde de dolari se vor ridica, pana la 31 decembrie 2014, -facilitatile fiscale- acordate de statul roman acestui investitor, cu adevarat -strategic-? Raspunsul la aceasta intrebare nu va fi cunoscut niciodata atata timp cat se va continua cu asemenea practici de acordare a numeroase si importante facilitati fiscale prin contracte, acorduri sau orice alte documente -confidentiale-.
Fata de inlesnirile fiscale acordate prin Legea nr. 555/2004, contractul de privatizare a -Perlei Coroanei- contine mai multe facilitati acordate investitorului strategic, care sunt sub protectia confidentialitatii. Potrivit unor surse oficiale din cadrul Ministerului Economiei si Comertului: -Contractul este intesat de prevederi fiscale secrete in favoarea OMV, prin care grupul austriac obtine clar profituri semnificative, mai ales pe fundalul cotatiilor-record inregistrate la titei in acest an, iar in cazul in care se incearca modificarea clauzei privind redeventele, statul este obligat sa plateasca despagubiri de cateva zeci de milioane de euro-.
Codul fiscal – calcat in picioare
Este de neinteles cum s-a putut concepe si elabora Legea nr. 555/2004 si, in special, contractul de privatizare -strict secret-, prin care investitorului -strategic- i se asigura numai beneficii – foarte mari, pe o perioada de 10 ani -, cu includerea unor clauze prin care se prevede ca aceste beneficii nu se vor modifica in defavoarea grupului austriac (a se vedea, spre exemplu, art. 10 din lege). -Prietenii lui Iuda- au ignorat prevederi esentiale din Codul fiscal, care nu admite exceptii, si au lasat la dispozitia OMV importante venituri ale statului roman, printre care sunt de mentionat, fata de cele de mai sus, si dividendele aferente anului 2003 si impozitul aferent acestora.
In baza facilitatii acordate prin art. 26, OMV avea si are dreptul sa se foloseasca de dividendele obtinute de Petrom in anul 2003 (care trebuiau platite in maximum 8 luni de la data aprobarii bilantului contabil pentru anul 2003) si de impozitul pe dividendele respective (care trebuia virat bugetului de stat pana cel mai tarziu la data de 31 decembrie 2004). Este foarte importanta verificarea modului de plata a dividendelor aferente anului 2003 si a impozitului pe dividendele respective. O asemenea facilitate s-a acordat contrar prevederilor art. 67 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale si ale art. 36 din Codul fiscal.
Prejudicii imense, dar -confidentiale-
Mai trebuie avute in vedere si urmatoarele aspecte: prin Petrom, zeci de mii de miliarde de lei (ROL), bani publici, ajungeau in bugetul de stat pe calea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor obligatii de plata bugetare. In urma privatizarii Petrom si, in special, a facilitatilor acordate, cea mai mare parte din acesti bani ajunge in proprietatea firmei austriece OMV si in interesul sau. Prin Petrom se exploatau, in folosul statului roman, doua dintre cele mai mari si mai importante bogatii naturale ale subsolului Romaniei, respectiv 100% din rezerva de titei si circa 50% din rezerva de gaze naturale. Dupa privatizarea Petrom, exploatarea acestor zacaminte naturale se face, printr-un -contract confidential-, de grupul austriac OMV si in interesul sau. Fie si numai din acest punct de vedere, este inadmisibil ca privatizarea acestei unitati sa fie facuta printr-un contract -confidential-, -strict secret- fata de poporul roman. Este usor de inteles ca aceasta -confidentialitate- a contractului de privatizare are scopul de a ascunde numeroasele si gravele prejudicii aduse statului roman, legalizate si ascunse sub forma -facilitatilor fiscale-.
Un -succes- dezastruos
Din punct de vedere al OMV (si al statului austriac), Legea nr. 555/2004 si contractul de privatizare a Petrom reprezinta un exemplu de -succes maximum posibil- prin care o companie (si un stat) obtine tot ce-si doreste. Din punct de vedere al statului roman, modul in care s-a facut privatizarea Petrom reprezinta un adevarat dezastru national. In conditiile -competitiei fiscale internationale-, de la care nici tara noastra nu se mai poate sustrage ca urmare a globalizarii economiei mondiale, trebuie avut in vedere faptul ca miza intrecerii este foarte mare, invingatorii devin tot mai bogati, iar invinsii tot mai saraci. Politica fiscala a statelor se schimba radical in -era pietelor globale-, in care banii si marfurile circula tot mai usor peste granitele nationale. Concurentii se afla peste mari si tari si isi desfasoara activitatea dupa -regulile economiei globale de piata-. Vor castiga cei care se vor adapta cel mai bine la regulile economiei globale de piata, -arma fiscala- fiind un instrument esential in aceasta competitie. Prin diferite mijloace si tehnici fiscale, dintre cele mai subtile, o parte din venitul national al unor tari este trecut in afara granitelor. In conditiile globalizarii economiei mondiale, nu mai este vorba de o concurenta intre firmele din interiorul granitelor aceleiasi tari, situatie in care, indiferent ce s-ar intampla, la nivel de tara -nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, ci totul se redistribuie- intre competitorii autohtoni.
Globalizarea economiei mondiale deschide larg portile pietelor de tip -laissez-faire-, in care unele natiuni le mananca pe altele, le secatuiesc de avutia nationala, de materia cenusie si de tot ce au mai bun. Privatizarea Petrom este un exemplu edificator in acest sens, dintre numeroase altele care se pot da. Cine are minte sa ia aminte!
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















